Liderii FNME – inspectori sociali cu lefuri de 15.000 de lei

253

Managerul privat al Complexului Energetic Oltenia a dezvăluit ieri adevăratele motive pentru care, în opinia sa, liderii sindicali din unitate au vorbit în ultima vreme despre acţiuni de protest şi mitinguri cum rar s-au mai întâmplat în ultima vreme. Liderii sindicali sunt angajaţi ca inspectori sociali şi nu mai primesc salarii de până la 15.000 de lei pe lună, aşa cum se întâmpla până de curând, când Laurenţiu Ciurel a luat decizia de uniformizare a salariilor din companie.

Sindicaliştii l-au acuzat pe Ciurel de faptul că a luat decizia de uniformizare a salariilor fără a-i consulta şi pe ei, lucru pe care managerul privat îl respinge categoric. Acesta spune că decizia pe care a luat-o de a uniformiza, începând cu 1 aprilie, salariile angajaţilor din rândul personalului TESA a fost prezentată sindicatelor de mai mult timp, el menţionând că liderii sindicali s-au decis să iniţieze acţiuni de protest doar după ce şi lor le-au fost reduse veniturile. Ciurel declară că aproximativ 800 de salariaţi au venituri mai mici decât înainte de aplicarea acestei decizii, altor 1500 crescându-le lefurile prin uniformizarea stabilită la nivelul companiei. El a menţionat că „supărarea” sindicatelor nu o reprezintă faptul că administraţia nu le-ar fi prezentat o variantă a deciziei respective, ci aceea că destul de mulţi lideri sindicali au pierdut din salarii, în cazul unora fiind vorba de mii de lei.
„Erau diferenţe mari între salariaţi cu aceiaşi funcţie, dar la unităţi diferite. Le-am arătat din iarnă că sunt diferenţe de 2000 de lei. Despre grila asta aţi auzit doar acum, când unii sindicalişti au aflat că de la 150 de milioane de lei vechi se fac 40 de milioane. Probabil oamenii au aşteptat să vadă cât le rămâne lor leafa”, a spus Ciurel. Managerul privat al CE Oltenia a menţionat că, la fel ca în anii anteriori, liderii sindicali sunt angajaţi în cadrul companiei ca „inspectori sociali”, funcţie în care „nu fac mai nimic, verifică dacă e rece apa de băut sau dacă sunt curate wc-urile”. Ciurel a declarat că, de acum încolo, liderii sindicali vor fi plătiţi conform pregătirii profesionale pe care o au, cu clasă maximă, ceea ce le va asigura însă venituri mult mai mici decât până acum.

Nu se teme de proteste
Şeful CE Oltenia a spus, în acest context, că nu se teme de eventuale acţiuni de protest anunţate de sindicate, pichetări programate la Târgu Jiu începând cu 20 mai fiind amânate de sindicate întrucât în municipiu încep Zilele Oraşului, iar primarul Florin Cârciumaru le-a recomandat liderilor sindicali să nu perturbe programul manifestărilor.
„Nu aţi fi auzit de vreun conflict dacă nu umblam la salariile inspectorilor sociali. Le-am spus să văd cum aduc ei 10.000 de oameni că vreau şi eu să intru în mijlocul lor. Aceasta e situaţia”, a menţionat Ciurel, care a precizat că nu va reveni asupra deciziei de uniformizare a salariilor prin măsuri de reducere la unii angajaţi TESA. Acesta a declarat că liderul sindical Marin Condescu îi prezentase înainte de Paşti o listă cu lideri sindicali ale căror salarii erau propuse a fi menţinute între 6.000 şi 12.000 de lei pe lună, lucru cu care managerul privat al CE Oltenia nu a fost de acord.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here