Încep concursurile de schi şi snowboard în Rânca

389

În acest week-end încep competiţiile sportive la Rânca. Cupa Rotary sparge gheaţa la schi şi snowboard. Concursul se desfăşoară pe Pârtia Păpuşa şi este deschis tuturor participanţilor, fără limită de vârstă, feminin şi masculin. Reprezentanţii Salvamont spun că în acest weekend se schiază pe toate pârtiile din staţiune.

Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj confirmă că la sfârşitul acestei săptămâni se va demara seria concursurilor specifice sezonului. Cupa Rotary va da startul competiţiilor se schi şi snowboard. „Din acest weekend se dă startul concursurilor de schi şi snowboard în Rânca. Primul este Cupa Rotary, care se desfăşoară pe Pârtia Păpuşa şi este deschis tuturor participanţilor, neexistând limită de vârstă şi adresându-se ambelor sexe. S-au conturat, deja, premizele să se mai organizeze circa trei-patru concursuri până la finele sezonului”, a declarat Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj.

cupa_schi2Strat nou de zăpadă
Statul de zăpadă se menţine la peste 50 de centimetri pe pârtiile din staţiunea Rânca. S-a aşternut şi un strat nou de zăpadă, astfel că în acest week-end se va schia pe toate pârtiile. „La sfârşitul acestei săptămâni se va schia pe toate pârtiile din staţiune. A mai şi nins, s-a depus un strat de zăpadă proaspătă. Se anunţă un week-end reuşit la Rânca şi de această dată”, a menţionat Sabin Cornoiu, directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Gorj. Salvamontiştii vor fi la datorie şi de această dată, mai ales că se anunţă, din nou, un aflux de turişti la Rânca.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here