Împărţiri şi reîmpărţiri USL, între PSD şi PNL – Urma, salvează turma?!

615

foto predo 2Le-aş aduce aminte oamenilor politici gorjeni, fără supărare, că o vorbă din popor afirmă despre socotelile de-acasă care nu se potrivesc totdeauna cu cele din târg. Înlocuiţi târgul din zicală cu Târgu Jiul zilelor noastre preelectorale şi s-ar putea să-mi daţi dreptate.

Mult prea delicatul şi diplomatul dr.ing. Ion Călinoiu, preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, are bunul obicei de a face diferenţa între vorbe şi fapte. Mai ales ultimele contează enorm în faţa electoratului, la viitoarele alegeri locale din 2012, şi mie unul îmi pare că omul la locul lui dr.ing. Ion Călinoiu este mult prea versat ca să intre în contre cu adversarii politici. Mai ales din poziţia pe care o are şi la care, pe bună dreptate, va râvni fără să aibă un contracandidat de talia domniei sale. Nu vom face greşeala lui Pristanda, în care nu-i exclus să-i vedem pe şturlubaticii de la PDL atunci când fac socotelile viitoarelor primării portocalii. În fond, PDL Gorj a scăpat de controversatul Ionel Manţog, cel puţin de ochii lumii, iar înlocuitorul său nu se arată a fi unul care-şi şi respectă cuvântul dat. Mulţi îl regretă pe Ionel Manţog, aşa cum există destui care nu-l uită pe Nicolae Mischie. Ambii oameni dintr-o bucată, se zice. La vremea lor. Evident, vremuri care-au apus. Numai că, revenind la socoata PDL, de genul lui Pristanda, îi rog să nu uite că în 2008, la Gorj, n-au pus mâna decât pe vreo 16 primării. Una fiind a primăriei oraşului Tismana, iar gravele greşeli ale Guvernelor Boc, mai marele peste PDL, dar şi ale edilului din Tismana, care Tismană regretă alegerea primarului şi a mândriei de a fi orăşeni, din pricina taxelor şi impozitelor mult prea mari faţă de condiţiile modeste, de comună, ce le oferă. Aşa că, nu este exclus ca exact Tismana să fie pierdută de PDL-işti. În vreme ce la PDL Gorj, ca şi la PDL central, să se viseze că Gorjul le va da vreo 20-22 de primării. Par vise erotice, dar e treaba lor. În fond, PSD câştigase în 2008 nu mai puţin de 35 primării. Iar cea a municipiului Târgu Jiu nu are cum să le scape nici în 2012! Excelentul primar dr.ing. Florin Cârciumaru va câştiga de atâtea ori de câte ori doreşte. Mai precis, până va aspira la un mandat de parlamentar. Faţă de ce vor duşmanii electorali, la Gorj, USL funcţionează bine. Cu maximă înţelegere şi de-o parte şi de alta. PSD Gorj şi PNL Gorj sunt cu mult mai armonioase în dialogurile avute privind împărţirea primăriilor la care reprezentanţii lor vor candida. Şi, ca nişte politicieni maturi, nu se supără dacă prima împărţire nu este cea mai acceptată de organizaţiile locale. Demnă de luat în seamă este remarca liderului PNL Gorj, Dian Popescu, atunci când susţine: „S-au parafat aproape toate protocoalele locale, s-a făcut împărţirea primăriilor şi se stabilesc candidaţii” Şi tot domnia sa amintea, în Gorjeanul de ieri, că i se pare mult mai realist să continue dialogul cu PSD Gorj. El nu exclude ca o existentă primărie PNL să aibă la anul un candidat PSD. Şi, probabil, nu s-ar supăra nici dacă vor fi alte situaţii favorabile PNL Gorj. Cu nişte politicieni realişti, aşa cum au PSD Gorj şi PNL Gorj, avem convingerea că şi electoratul se simte mai bine ascultat şi mult mai bine priceput. Iar, parafrazând o altă zicală populară, putem conchide că „Urma, salvează turma”. Rog a fi iertat de alegătorii pe care, în nici un fel, nu am dorit să-i jignesc. De acum câteva secole, cronicarul moldovean scria, negru pe alb, că la noi, la români, sunt proşti dar mulţi. Eu sper ca electoratul să se mai fi deşteptat. Să priceapă marile erori ale guvernărilor PDL. A venit timpul!

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here