Guvern de cursă lungă, dar perfectibil!

567

Încă nici n-a ajuns cu Guvernul Ponta II în comisiile Parlamentului cel nou abia reunit şi ale cărui comisii, împărţite conform algoritmelor rezultate din alegerile de la 9 decembrie, şi primul ministru este atacat. Ba că a încropit un guvern la botul calului, ba că semnase anterior un pact cu Diavolul de Traian Băsescu.

Ca de fiecare dată, nu mă voi arunca în tabăra denigratorilor. Ca şi în justiţie, pornesc de la prezumţia de nevinovăţie. Acela care l-a descris pe Victor Ponta, imediat după ce preluase frâiele PSD drept un „cârlan”, mă refer aici la fostul preşedinte Ion Iliescu, nu-l slăbeşte din priviri. Ex-preşedintele Ion Iliescu vede în Pactul Ponta-Băsescu, fluşturat pe la Bruxelles, şi chiar dat publicităţii fără voia lui Ponta, ca semnatar, respectivul pact nu-i altceva decât un angajament reciproc “de neagresiune”, adică de la a se abţine reciproc de la orice fel de atacuri. Iar “epitetele din regnul animal să dispară”, după cum s-a exprimat însuşi primul ministru. Mă rog, semnarea unui asemenea document a fost o păcăleală întinsă de mult mai versatul Traian Băsescu, exact de acela care se exprimase jignitor şi în vară defăimase situaţia creată în România, totuşi, în cadru constituţional. Existând aprobările CCR, care ulterior s-a răzgândit. Şi oricum USL ori Guvernul Ponta I nu se amestecase în Justiţie, cum l-a acuzat cosemnatarul şi, se pare, inclusiv documentul incriminat. Dar, cum mai spuneam, primul ministru Victor Ponta s-a făcut frate şi cu… Necuratul până a trecut puntea! Cu răbdare, premierul recunoaşte că are bune intenţii şi, poate, s-a mai grăbit. Victor Ponta doreşte să împământenească pe plaiuri mioritice unul sau mai multe obiceiuri de pe malurile Tamisei. Promite să aibă, pe viitor, consultări săptămânale cu reprezentanţii Opoziţiei. Ca o formă de „ocrotire a Opoziţiei”! Ar ‚fi discutat, trebuşoara asta, cu Valeriu Zgonea şi cu Crin Antonescu. Încearcă – fără a şti şi dacă va reuşi – să aibă, precum există în Parlamentul Marii Britanii, lunea după amiaza – cam o oră şi jumătate-două – dezbateri cu Opoziţia. Nu ne oprim asupra compoziţiei noilor membri ai executivului. Structura Guvernului, aşa cum a propus-o USL presupune 20 de ministere, 6 miniştri delegaţi şi un vicepremier fără portofoliu. Acesta fiind blamatul şi contestatul traseist ca politician, dar general făcut la apelul de seară Gabriel Oprea. Normal, structura aceasta este destul de umflată, deşi am primit asigurări de la premier că se alocă aceiaşi bani ca şi la Guvernul Ponta I. Tot primul ministru susţine că structura actuală respectă alcătuirea Comisiei Europene – Guvernul UE – şi că miniştrii români sunt desemnaţi pe domenii care răspund ideii unei responsabilităţi mai clare şi mai directe a fiecărui membru de Cabinet. „Am dorit ca fiecare portofoliu din CE să aibă un membru al Guvernului care să răspundă direct în relaţia cu Comisarii europeni. Guvernul va avea un mandat deplin”, mai declara premierul Victor Ponta. Până la proba contrarie, am convingerea că nu-i rău. Numai să dea Dumnezeu să fie bine!
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here