Gorjeanul infectat cu stafilococul auriu a decedat la un spital din București! Înmormântarea tânărului, de Înălțare

3330

Cristian Buluz, gorjeanul de 39 de ani, din Târgu-Jiu, bolnav de cancer la plămâni, a cărui familie a acuzat că acesta ar fi fost condamnat la moarte de medicii de la SJU, care au refuzat zile în șir să îl transfere la un alt spital din ţară pentru a fi tratat de o infecţie cu stafilococ auriu, a decedat la finalul săptămânii trecute. Din nefericire, Buluz a pierdut lupta cu boala după doar zece zile de la internare, timpul prețios fiind pierdut de pacient în secția ATI a Spitalului Județean de Urgențe Târgu-Jiu. Conducerea spitalului din municipiu a menționat după transferarea bolnavului că unitatea nu se face vinovată de nimic, familia pacientului refuzând transferarea acestuia la Spitalul Clinic Craiova.

Diagnosticat cu cancer la plămâni, Cristian Buluz contactase, în urmă cu câteva luni o infecţie nosocomială, mai exact stafilococul auriu. Pentru a putea fi tratat de cancer, tânărul târgujian trebuia să scape, mai întâi, de infecţia intraspitalicească.Inițial, tânărul a ajuns la spitalul din Târgu-Jiu, însă singurele unități medicale în care putea fi tratat erau la București, iar medicii gorjeni au refuzat, zile în șir, să încerce ca acesta să fie transferat la una din clinicile din Capitală, Institutul de Pneumoftiziologie ,,Marius Nasta” sau Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ,,Victor Babeș”, sub pretextul că niciuna nu o să-l primească.
Potrivit tatălui pacientului, medicii gorjeni nu au luat legătura cu nicio unitate medicală, iar, în schimb, i-au trimis familia să obţină acceptul de transfer. „Ne agăţăm de ultima speranţă, ca să ştim că am încercat totul. Nu ştiu de ce durează aşa de mult transferul. Trebuie tratată mai întâi infecţia şi pe urmă de cancer. Anul trecut când s-a depistat tumora, ni s-a spus că are 90% şanse de recuperare. Nu ştiu de ce nu se acceptă transferul, dar noi îi rugăm să ne salveze copilul“, declara, în urmă cu zece zile, tatăl lui Cristian.

Spitalul din Târgu-Jiu nu își asumă cele întâmplate!
Pe data de 22 mai, SJU Târgu-Jiu comunica faptul că presa ar fi încercat o discreditare a instituției făcând public cazul ,,Buluz”.În document se preciza că, pacientul, diagnosticat cu neoplasm bronhopulmonar cu determinări secundare, nu a fost internat ,,niciodată” la SJU Târgu-Jiu.Se precizează că, pacientului i s-a depistat infecția cu stafilococul auriu, în timp ce acesta era internat la Spitalul Clinic Craiova, în Clinica de Oncologie.
Mai exact, în perioada 2 aprilie-14 mai, pacientul s-a aflat internat la Craiova ca pe 16 mai să ajungă să se prezinte la SJU Târgu-Jiu cu o stare generală alterată, cu insuficiență respiratorie, fiind internat la Oncologie, Secția ATI 1. ,,Ținându-se cont de antecedente, pacientul este internat la izolator, conform normelor și procedurilor în vigoare, beneficiind de tratament specific secției de terapie intensivă pe care l-ar fi primit în orice altă unitate sanitară”, comunică SJU Târgu-Jiu.
Abia atunci, familia pacientului ar fi cerut transferul bolnavului la București, refuzând Spitalul Clinic Craiova, mai spun reprezentanții unității județene, care recunoaște că încercările de a-l muta pe pacient la București au fost refuzate, din lipsă de locuri. Abia pe 21 mai, pacientul este transferat la Institutul Marius Nasta, cu mențiunea că personalul SJU nu ar fi manifestat la adresa pacientului și a situației ,,în niciun moment reavoință ori indiferență”.,,Nu purtăm responsabilitatea pentru că pacientul nu a fost transferat așa cum își dorea familia, imediat, nu ne puteam asuma culpe care nu ne aparțin”, se mai arată în punctul de vedere al conducerii spitalului din Târgu-Jiu. Înmormântarea lui Cristian Buluz va avea loc joi, de Înălțare, la Târgu-Jiu.Corpul neînsuflețit a fost adus, luni, la una dintre capelele private de lângă Cimitirul Municipal.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here