Fostul director al CEH, membru PMP, în CS-ul CEO

522

Fostul director al Complexului Energetic Hunedoara, Constantin Jujan, convins la finalul săptămânii trecute să se înscrie în Partidul Mișcarea Populară, audiat în 2015 într-un dosar al DNA care a vizat o serie de importuri efectuate la CEH, este membru al Consiliului de Supraveghere al CEO. ”Întâlnirea cu fostul președinte al României, Traian Băsescu, m-a făcut să mă decid. În săptămâna următoare mă voi înscrie în Partidul Mișcarea Populară. Urmăresc de multă vreme discursul președintelui Traian Băsescu. Consider că este un politician redutabil, iar mesajul mobilizator al partidului este singurul mod de a schimba ceva în societatea românească”, a declarat, duminică, pentru Gazeta de Dimineață, Constantin Jujan. ”Este o decizie voluntară, fără niciun fel de constrângeri sau aspirații pentru perioada imediat următoare”, a completat Constantin Jujan. Fostul director al Complexului Energetic Hunedoara s-a întâlnit, duminică, la Țebea, cu fostul președinte al României, Traian Băsescu. Jujan, a condus o scurtă perioadă de timp Complexul Energetic Hunedoara, pe parcursul anului 2015, fiind numit în funcție pe guvernarea PSD, deși nu era membru al social-democraților.

Din CS mai fac parte Robert Ghelasi- candidat în martie la funcția de Şef serviciu la Serviciul cooperare şi relaţia cu Parlamentul al ANRE, Cornel Bobâlcă-consilier juridic la Direcția Generală Socoetăți Comerciale a Ministerului Energiei, Dan Codescu, Florin Marin, Simona Fătu-reprezentanta Fondului Proprietatea la Societatea Națională a Sării SALROM SA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here