F.C. Bihor Old Boys-Pandurii Târgu-Jiu Old Boys, un meci al bucuriei și al prieteniei

1323

La sfârșitul săptămânii trecute, pe stadionul Municipal din Oradea, s-a desfășurat o interesantă partidă de fotbal între fostele glorii ale echipelor de fotbal F.C. Bihor și Pandurii Târgu-Jiu. Rolul important în organizarea acestei inedite confruntări sportive l-a avut binecunoscutul Doru Mihuț, fotbalistul de referință, atât al Pandurilor, cât și al bihorenilor, sub culorile cărora a evoluat în anii 1985-1987.Pentru privitori a fost o desfătare să vadă la lucru niște foști mari fotbaliști, unii trecuți de 60 de ani, care au încântat prin ardoarea și tehnicitatea puse în joc, pentru o neuitată propagandă făcută sportului rege. Seara, după generosul efort cheltuit de cei 30 de combatanți pe gazonul arenei orădene, minunatele noastre gazde le-au oferit gorjenilor o tradițională cină bihoreană, unde s-a cântat, printre alte creații artistice locale, și reușitul imn al echipei fanion a Gorjului, Pandurii Târgu-Jiu. Pentru amatorii de statistici, scorul a fost 6-4 pentru gazde, ceea ce dovedește ambiția dovedită în joc de componenții celor două echipe, unde au strălucit fostul mare internațional Ion Zare, pentru Bihor, și Doru Mihuț, pentru Pandurii.La plecarea gorjenilor spre casă, bihorenii le-au promis că vor veni și ei la Târgu-Jiu, pentru a-și măsura forța fotbalistică pe frumosul nostru stadion, admirat de la distanță și de către orădeni.Într-o idee, a fost o acțiune fotbalistică reușită, care a făcut o bună propagandă spiritului sportiv gorjean și bihorean.
Dorin Brozbă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here