Dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri

379

Un tânăr de 30 de ani, din comuna Bolboşi, este cercetat de oamenii legii după ce a bătut un alt bărbat. Incidentul s-a petrecut în apropierea unui bar din satul Ohaba-Jiu, victima, un bărbat în vârstă de 57 de ani, fiind lovită cu pumnii şi picioarele în cap de către agresor.

Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Mătăsari au emis ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore pe numele unui tânăr de 30 de ani, suspectat că în timp ce se afla în apropierea unui magazin din comuna Bolboşi, a agresat fizic un localnic şi a tulburat ordinea şi liniştea publică. Astfel, în dimineaţa zilei de 27 august, poliţiştii din Mătăsari au fost sesizaţi direct de către un cetăţean din comuna Bolboşi, cu privire la faptul că fratele său, în vârstă de 57 ani, din aceeaşi localitate, a fost victimă a unei agresiuni fizice săvârşită de către un tânăr de 30 ani, din comuna Bolboşi, în seara zilei de 26 august, în apropierea unui bar din satul Ohaba-Jiu. „Pentru cercetarea aspectelor sesizate, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă constituită la nivelul Secţiei 4 Poliţie Rurală Mătăsari. Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat că în seara zilei de 26 august a.c., în jurul orelor 20:00, pe fondul consumului de alcool, suspectul C.G.A. a lovit victima, în zona capului, cu pumnii şi picioarele. Totodată, s-a constatat că prin faptele comise în faţa acelui bar, suspectul a tulburat ordinea şi liniştea publică, cetăţenii care au asistat la acest eveniment, declarându-se indignaţi de comportamentul lui C.G.A. În cursul zilei de 27 august a.c., poliţiştii l-au depistat pe suspect şi l-au condus la sediul secţiei de poliţie pentru audieri. În baza probatoriului administrat, poliţiştii au emis pe numele suspectului ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.
Victima a fost transportată de fratele său la Spitalul orăşenesc Turceni, ulterior fiind transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu. Suspectul a fost prezentat ieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propunere de arestare preventivă, poliţiştii continuând acum cercetările pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii judiciare a suspectului.
Roxana Lupu
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here