Cota lui Condescu de la SNLO şi complexuri: 136 de miliarde pentru Pandurii

315

Deschidere● “Dacă unităţile de stat dau bani mulţi pentru sport nu ar trebui să se facă disponibilizări. Ce să mai vorbim de noi angajări, care se fac în continuu, numărul salariaţilor rămânând mereu acelaşi”, Laurenţiu Ciurel, fost director general CE Rovinari

Societatea Naţională a Lignitului Oltenia(SNLO), Complexul Energetic Turceni şi Complexul Energetic Rovinari sunt cele trei unităţi importante ale Gorjului ajunse în situaţia de a-şi sacrifica propriii angajaţi doar pentru a-i face pe plac lui Marin Condescu. Vorbim despre disponibilizările la care unele vor apela în perioada următoare, în timp ce pe altă parte vor suplimenta banii pentru fotbal cu care ar putea fi menţinuţi la muncă un număr important dintre angajaţii aflaţi pe ,,lista neagră”. Unităţile au sponsorizat deja Pandurii cu sume cuprinse în jurul cifrei de 20 de miliarde de lei fiecare, dar banii pentru Condescu trebuie să se ridice însă, până la sfârşitul anului, la suma de 136 de miliarde de lei.

Indiferent că unităţile energetice de la Turceni şi Rovinari dar şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia au dus-o bine sau rău în ultimii ani, că s-a înregistrat sau nu profit ori că s-au făcut disponibilizări, banii de aici au intrat în conturile Clubului de Fotbal Pandurii. Se demonstrează astfel că setea de bani a lui Marin Condescu, ascuns în spatele dorinţei gorjenilor de a avea o echipă în prima ligă, a crescut însă în paralel cu bunele intenţii ale unora de a menţine fotbalul gorjean pe frontispiciu. Din păcate, numai anul acesta cele trei unităţi vor fi obligate să-i achite lui Condescu suma de 136 de miliarde de lei vechi, o parte din bani ajungând însă în posesia clubului.

Îl întrebi de bani pe Condescu, rişti schimbarea din funcţie

Laurenţiu Ciurel susţine că şi el atunci când era manager al Complexului Rovinari a sponsorizat sportul şi fotbalul, tot din dorinţa normală de a avea o echipă bună în Liga I. Ciurel menţionează, în schimb, că în momentul în care a cerut explicaţii în legătură cu felul în care se consumă banii publici, oferiţi de Rovinari, a avut probleme. “Când am întrebat cum se vor cheltui banii am fost schimbat”, a declarat Ciurel. De altfel Gorjeanul a dezvăluit recent că numai Complexul Energetic Turceni a oferit în două luni de zile 12 miliarde de lei vechi pentru Pandurii, sume, probabil, similare fiind date şi la Rovinari şi la SNLO. În luna mai, CE Turceni a oferit de altfel un miliard pentru Gala de Box a lui Bute, bani consideraţi un mezelic faţă de sumele oferite lunar pentru Pandurii, singura echipă din prima ligă sponsorizată de stat.

136 de miliarde, în salarii

Este dificil de calculat câţi muncitori de la cele trei unităţi ar putea avea salariile asigurate cu cei 136 de miliarde daţi pentru Pandurii. Cu siguranţă ar putea fi salvaţi câteva zeci. Asta însă dacă nu pe partea cealaltă unitatea angajează oameni noi, lucru care se practică însă la toate trei.

A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here