Condamnaţi la închisoare pentru furt calificat

339

catuseDoi târgujieni şi un rovinărean au fost condamnaţi de Judecătoria Târgu-Jiu la câte 2 ani şi 10 luni, respectiv 2 ani de închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Cei trei bărbaţi au fost reţinuţi în februarie 2012 sub acuzaţia de furt calificat. În cursul lunii iulie 2011, cei trei bărbaţi au pătruns prin efracţie într-un imobil din Târgu-Jiu, iar ulterior, în mod repetat, într-un garaj, în care se aflau depozitate produse alimentare şi cosmetice, de unde au sustras bunuri în valoare de 4350 lei, prejudiciul fiind recuperat parţial. De asemenea, unul dintre bărbaţi, Pasăre Alexandru, a fost acuzat şi de comiterea unui alt furt: în data de 7 ianuarie 2011 a sustras din incinta unei societăţi comerciale din Târgu-Jiu 14 metri de ţeavă din reţeaua de alimentare cu gaze naturale, care nu era funcţională. Ieri, magistraţii Judecătoriei Târgu-Jiu s-au pronunţat în acest caz. Astfel, doi dintre inculpaţi, Ene Nicuşor şi Pasăre Alexandru, au fost condamnaţi la câte 2 ani şi 10 luni de închisoare. Cel de-al treilea bărbat, Burlacu Florin Marian, a fost condamnat la 2 ani de închisoare. Ene Nicuşor şi Pasăre Alexandru vor trebui să plătească despăgubiri civile în valoare de 650, Pasăre fiind obligat şi la plata sumei de 15.086,99 lei către SC Distrigaz Sud SRL. Sentinţa poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here