Câştigul salarial mediu net în Gorj, aproape 1700 de lei

370

Potrivit datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică(DJS) Gorj, câştigul salarial mediu nominal brut, în judeţ, în luna septembrie 2013 a fost de 2269 lei, iar câştigul salarial mediu net de 1630 lei. Comparativ cu luna anterioară, câştigul salarial mediu net a scăzut cu 8,0%. Pe sectoare ale economiei, nivelul câştigului salarial mediu net a fost de: 1958 lei în industrie şi construcţii (în scădere cu 10,4% faţă de luna anterioară), 1355 lei în agricultură, silvicultură, piscicultură, servicii anexe (+0,2%) şi 1267 lei în servicii (-3,1%).

Nu acelaşi lucru reiese din buletinul statistic în ceea ce priveşte efectivul salariaţilor din economia judeţului Gorj, la sfârşitul lunii septembrie 2013, a fost de 75244 persoane, în creştere cu 98 persoane faţă de sfârşitul lunii precedente. De asemenea, numărul de şomeri înregistrat în judeţ la sfârşitul lunii august, potrivit datelor furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocupare şi Formare Profesională Gorj era de era de 11714 persoane, în creştere faţă de raportarea anterioară cu 652 persoane, respectiv cu 5,9%. Din numărul total de şomeri înregistraţi femeile reprezintă 44,0%, muncitorii 52,1%, iar din totalul şomerilor neindemnizaţi muncitorii reprezintă 63,1% şi femeile 43,1%.
Ponderea şomerilor înregistraţi în judeţul Gorj în populaţia stabilă cu vârsta cuprinsă între 18-62 ani, a fost în luna septembrie 2013 de 4,75%, faţă de 3,02% pe total ţară.
Rata şomajului (calculată prin raportarea numărului total al şomerilor la populaţia activă civilă de la începutul anului 2012) a fost 8,0% pe total, 7,8% pentru femei şi 8,2% pentru bărbaţi.

Numărul autorizaţiilor eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în scădere
Autorizaţiile de construire, eliberate pentru clădiri rezidenţiale în luna septembrie 2013 au fost în număr de 47, înregistrând o scădere cu 14,5% faţă de luna precedentă şi fiind la fel ca în luna septembrie 2012. De asemenea, locuinţele date în folosinţă, în trimestrul II 2013, au fost în număr de 83, din care 45 în mediul urban şi 38 în mediul rural. În luna august 2013, în judeţul Gorj nu a fost înmatriculată nici o societate comercială cu participare străină la capitalul social subscris. Câştigul salarial mediu nominal brut pe ţară în luna septembrie 2013, a fost de 2223 lei, cu 0,2% mai mare decât în luna august 2013. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1609 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 5 lei (+0,3%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (4907 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (883 lei). Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 4,6%.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here