Eşti, Eminescule, mai mult ca înainte…

726

Te duci mereu, Tu, Eminescule, Poete,
În lumea veche care-a fost şi nu mai vine,
În calea ta, se-aud tăceri tot mai discrete,
Şi versurile se prefac doar în suspine!

Te-aş căuta în calea unei vieţi aparte,
În care Domnul Se Înalţă cu ocoale,
Dar, lumea banilor, cu oameni fără carte,
E rătăcită cu un pas, pe altă cale!

Tu, Eminescule, Poet din vremi trecute,
Vezi laşitatea trădătorilor de ţară,
Pe zi ce trece se spun vrute şi nevrute,
Şi zboară clipele mereu ca-ntâia oară!

Demult se spune că principiile poartă
Doar semnul unei lumânări care se-aprinde,
Tu, Eminescule, deplângi a lumii soartă,
Pe care lacrima uitării n-o cuprinde!

Acum e seară în lumina din cuvinte,
Se-aşterne rouă peste multă iarbă verde,
Eşti, Eminescule, mai mult ca înainte…
Povestea vieţii care-n linişte se pierde!
Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here