Triplu dosar penal pentru un bărbat din Baia de Fier

641

Un bărbat din Baia de Fier s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, respectiv furt, amenințare și violență în familie.

„La data de 16 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apelul 112 de o femeie de 46 de ani, din comuna Baia de Fier, cu privire la faptul că a fost agresată fizic și amenințată de către concubinul său, care i-a furat și suma de 300 euro. La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au constatat că, în timp ce femeia se afla la adresa de domiciliu a concubinului său, de 31 de ani, din comuna Baia de Fier, pe fondul geloziei, a avut un conflict verbal cu acesta, care a degenerat, iar bărbatul ar fi lovit-o cu palmele în zona feței și ar fi aruncat spre ea cu un obiect din lemn, lovind-o în zona piciorului drept. De asemenea, femeia a relatat că, după ce a părăsit locuința concubinului său, ajungând la adresa sa de domiciliu, a constatat că acesta i-ar fi sustras suma de 300 de euro din portofel și i-a adresat amenințări cu acte de violență și cu moartea, în urma unui apel telefonic. În cauză s-a întocmit formularul de evaluare al riscului, ocazie cu care a reieșit un risc iminent, fiind emis un ordin de protecție protecție provizoriu, valabil pentru 5 zile, față de cel în cauză. Femeia nu a necesitat acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, furt și amenințare”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here