In memoriam – ISTORICUL ROMEO-DAN NEGULEASA

614

Un drum deschis pentru alții…
Parcă a fost ieri…
Cineva, cândva, spunea că amintirile sunt parfumul sufletului. Nu poate fi mai nimerită o asemenea cugetare azi când, discret, dintre noi a pornit pe calea odihnei veșnice, unul dintre cei mai lucrători și mai nobili intelectuali gorjeni, profesorul Romeo-Dan Neguleasa. Sub parfumul teilor în floare, amintirea marelui dispărut are și mai mare impact emoțional, căci, atunci când l-am întâlnit pentru prima dată, era falnic ca un tei secular, iar mireasma virtuților sale avea ceva seducător, te ispitea și te atrăgea precum cântecul sirenelor pe Ulise. Acea imagine a rămas pentru întotdeauna întipărită în cămara sufletului meu.
Exact acum o jumătate de veac, eu și bunul meu prieten și coleg Aniniș Tiberiu, studenți fiind la Facultatea de Istorie-Filozofie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, am îndrăznit a trimite o scrisoare către Arhivele Naționale din Tg-Jiu, exprimându-ne dorința de a efectua în cadrul acelei instituții cele două săptămâni de practică obligatorie. Spre marea noastră bucurie, nu a trecut nicio săptămână și am primit răspunsul așteptat. Așadar, plini de speranță, într-o dimineață de iulie, a anului 1974, așteptam cu nerăbdare să fim primiți de directorul instituției. Deodată s-a deschis ușa acesteia, și, secretara de atunci, o doamnă, de o aleasă discreție, ne-a invitat în biroul directorului. Ne așteptam să fim întâmpinați de un domn înveșmântat cu mulți ani, privindu-ne curios pe sub ochelarii trași jos, pe nas. Ne înșelasem. În fața noastră era întruchiparea fericită a juneței, vigorii, voinței, inteligenței și nobleței omenești. Cu un trup ateltic (toată viața a îndrăgit și a jucat handbal), respirând vitalitate, proaspăt bărbierit, părul tăiat scurt și foarte bine îngrijit, ochii strălucind de bucurie, o voce caldă, emanând dragoste de viață și generozitate, impunător, dar blajin în gesturi, Dan Neguleasa răspândea spre noi parfumul unui om norocit de Dumnezeu și răsfățat de muze. Deprins să asculte, ne-a privit binevoitor, fericindu-ne că am avut șansa unor asemenea mari profesori universitari la Cluj, după care ne-a vorbit despre comorile pe care le gestiona, trezindu-ne interesul pentru cercetare. Văzându-ne doritori de a asalta redute necucerite (doar eram și noi foarte tineri!), istoricul din fața noastră și-a intrat îndată în haina de formator și ne-a sugerat să nu alergăm după năluci, ci să concepem planuri care pot fi încoronate de succes. Primisem deja o lecție! Văzându-ne că deja băteam în retragere, a deșertat lada de zestre a arhivelor gorjene, la orizont ivindu-se atâtea alte drumeaguri pe care să pășim cu încredere. Era un vizionar, potrivit concepției domniei sale, istoria trebuie scrisă și rescrisă mereu, căci, niciodată, un tablou istoric nu va avea în el cuprinse toate culorile adevărului și ale focului interior. În două săptămâni de practică în arhivele târgujiene, sub bagheta magică a domnului Dan Neguleasa, ne-am desăvârșit cunoștințele de scriere chirică și am dobândit altele de slavonă, am deprins mecanismele cercetării științifice și ne-am strâns suficient meterial documentar pentru lucrările de licență. Rodul acelor săptămâni de cercetare a venit relativ repede, în martie 1975 participând la sesiune națională de comunicări științifice ale studenților, cu o temă bazată exclusiv pe datele culese din arhivele târgujiene. Acum, la cinci decenii de la acea întâlnire, pot spune cu temei ce noroc a fost întâlnirea cu acest mare formator. Arhivele mi-au devenit după aceea a doua casă, iar Romeo-Dan Neguleasa primul prieten elitist. Au urmat apoi cinci decenii de prietenie sinceră, mereu simțindu-l ca pe un magistru onest, care mă împingea mereu înainte.
Dar, cine este cu adevărat Romeo-Dan Neguleasa?
Născut în anul 1942, din părinți gorjeni, fiecare cu origini în Muntenia, Dan Neguleasa a dat admitere la Liceul ,,Tudor Vladimirescu” din Tg-Jiu, pe care l-a absolvit în anul 1960. Fiind vrăjit de muza Clio, a urmat Facultatea de Istorie, mai întâi la Cluj, apoi la București. Dobândind diploma de profesor de istorie, își face ucenicia la școlile din Bălănești și Urechești, dar simțind chemare pentru cercetare, lucrează o perioadă scurtă la Muzeul ,,Alexandru Ștefulescu”. Timid, dar stăpânind toate culisele comunicării elegante, puțin solitar, generos cu cei din jur, având mereu o aură de mister, junele Neguleasa a fost vrăjit de o tânără și elegantă profesoară de limba franceză, căreia îi va încredința viața de cuplu cu tot ce înseamnă ea. Din acea iubire jună s-au născut cei doi copii, tot alesei sale dându-i sarcina să le canalizeze drumul în viață (băiatul a ajuns medic, iar fiica profesoară de limba engleză), în tot acest timp domnia sa deschizând și pavând drumuri pentru cei care băteau la porțile afirmării. Și într-o zi, la ușa sa a bătut zeița norocului, în anul 1971 fiind numit directorul arhivelor județene, cărora le-a cedat cea mai mare parte din viața sa ulterioară. Nu putem ști ce sentiment l-a încercat atunci mai mult, de bucurie sau de responsabilitate, înclinăm să credem că din fiecare câte ceva. Poate și-o fi spus: ,,O, zeiță a norocului, deșartă e puterea ta divină, când ni-i dată înțelepciunea!”. Și a avut multă înțelepciune și dorință de muncă tânărul director, căci mult prea multe erau de făcut, de la schimbarea spațiului alocat instituției, până la realizarea unei baze de date, atât de necesară cercetătorilor. În câțiva ani a reușit să dea arhivelor județene importanța cuvenită, luând drumurile satelor, orașelor și instituțiilor, unde a desfășurat muncă de informare, selectare și preluare a fondurilor arhivistice. Anii cei mai grei au fost după 1990, când după publicarea legilor proprietății, a trebuit să facă față asaltului foștilor proprietari care-și căutau actele legale, întotdeauna arhivele fiind ultima speranță. Obosit de atâtea strădanii, decepționat de unele decizii, se pensionează în 2007. Ieșise din sfera atribuțiilor, dar focul interior al creației nu-l lăsa deoparte de hora lumii. Eleganța atitudinilor și gesturilor sale, bunăvoința dulce, politețea, distincția de care da dovadă în zicerea adevărului, imparțialitatea și lipsa de prejudecăți, toate acestea la un loc l-au făcut frecventabil, în zona culturală, dar și în cea politică, unde pentru scurt timp a fost purtător de mesaj al unui important lider politic județean. Prezența sa acolo a fost de o mare eleganță și discreție, fapt recunoscut de tot spectrul politic de atunci. Era foarte meticulos, nu făcea lucruri de mântuială, un verdict dat era întotdeauna însoțit de argumente solide. Patima sa față de adevăr, profesionalismul desăvârșit și cultura istorică foarte solidă au dat roade în munca de formator. Sub bagheta sa magică s-au format atâtea generații de arhiviști: Ion Hobeanu, Ion Ungureanu, Cismașu Daniel, Băbău Dana-Marcela, Bardan Viorica, Bratu Alexandru Ciprian, Florina Popescu, Tașcău Liliana, Petre Drăgan. Resorturile acestor strădanii și-au avut izvorul în firea sa boemă, în cultura umanistă și în sufletul său curat și generos. A fost icoana altruismului, în ochii săi putându-se vedea cum joacă de bucurie lumina când un semen de-al său ajungea să cunoască strălucirea Olimpului.
Desăvârșit cunoscător al istoriei Gorjului, ca păstrător al celei mai importante surse de informare, Romeo-Dan Neguleasa a lăsat posterității lucrări durabile. Rămân de referință: ,,Contribuții gorjene la războiul de independență” (1997), coautor Florina Popescu, ,,Învățământul public gorjean la început de drum (1831-1848), Catalog de documente (2009), ,,Tg-Jiu. Istorie în documente. Album.”, coautor Vasile Marinoiu (2006), precum și cele cu tematică specifică arhivelor. Alături de unii dintre foștii directori ai muzeului ,,Alexandru Ștefulescu” (Giurgiulescu, Calotoiu sau Vasile Marinoiu) și de omul de aleasă cultură Ion Cepoi, marele dispărut dintre noi a fost fermentul multor manifestări culturale județene (simpozioane, conferințe, mese rotunde, aniversări, omagieri etc). A fost un membru activ al Societății de Științe Istorice din România, filiala Gorj și un participant constant la Simpozionul de Istorie a Gorjului. Deși avea timp prea puțin pentru cercetare, atribuțiile administrative fiind copleșitoare, totuși, alături de culegerile de documente și îndrumătoare arhivistice, îl găsim prezent ca autor de studii și articole în revistele arhivelor din Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Rm-Vâlcea.
Cum spunea cu atâta apăsare sufletească distinsa sa soție, Romeo-Dan Neguleasa era un idealist, credea în valorile naționale, atât de hulite azi de diverși români contaminați doar de sindromul globalismului.
Romeo-Dan Neguleasa a înălțat lucrul bine făcut pe cel mai înalt piedestal, de fapt a idealizat strădaniia, cultura istorică, naționalitatea, profesionalismul și OMUL. Înlănțuit în acest ideal o viață, azi, marele dispărut pornește spre eternitate. De-acum înainte, vobi-vor faptele sale! Alături de acestea, vor străbate timpurile povestirile și toate amintirile reținute de memoria celor care au avut fericitul prilej să-i fie măcar pentru un timp în preajmă-i, așa cum a fost și cel care v-a cuvântat cele de față.
În viața pământeană, Romeo-Dan Neguleasa a fost înveșmântat în haina nobleței. Aureolat de lucrarea sa omenească, de-acum va primi și haina fericirii trecerii în altă lume. Iar pe ogorul desțelenit și cultivat cu iubire și migală păși-vor mult timp cei înamorați de istorie! Drum lin spre îngeri, marele meu prieten și magistru!
Dumitru Cauc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here