Ca la noi, la nimeni – Legea recursului compensatoriu și dispariția protocoalelor fac ravagii!

583

Toată lumea românească, exceptându-i pe președintele României, instituțiile de forță și partidele din opoziție, trage nădejdea ca odată și odată să se limpezească apele și justiția să-și reintre în drepturi. Din păcate, șansele sunt mici și doar optimismul ne mai ține treji.
PSD și Iohannis în geacă roșie titra o scurtă notiță din site-ul ziarului cotidianul, de miercuri, recunoscut ca fiind – dimpreună cu Directorul său, publicistul Cornel Nistorescu – un site și, scuzați repetiția, un cotidian anti-PSD!
Conform acestei notițe, Președintele Werner Klaus Iohannis a promulgat legea Prună a recursului compensatoriu. Lege trecută prin Parlament de alianța PSD-ALDE, cu o puternică susținere din partea USR și a noului PNL. Culmea este că Preș. Iohannis a promulgat Legea Prună a recursului compensatoriu fără să o conteste la Curtea Constituțională, așa cum avea obiceiul, dar și fără să o trimită la reexaminare în Parlament, au precizat, miercuri, reprezentanții PSD, care cer soluții Guvernului Dăncilă, după ce premierul a anunțat că va veni cu soluții în cazul acestei legi.
PSD îi răspunde președintelui Iohannis, care a cerut Guvernului Dăncilă soluții în cazul recursului compensatoriu, social-democrații afirmând că premierul a anunțat încă de marți că va veni cu soluții pentru a repara problemele acestei legi.
„Iohannis nu vrea să se caute vinovații pentru efectele negative ale Legii Prună a recursului compensatoriu, fără să o conteste la Curtea Constituțională și fără să o trimită la reexaminare. Iohannis protesta în stradă, printre protestatari, iarna trecută, la un miting neautorizat, să nu se dea grațierea pentru deținuții non-violenți – soluția care rezolva problema aglomerației din penitenciare, fără a pune în pericol siguranța cetățenilor.
Acum, Iohannis cere Guvernului soluții după ce premierul Dăncilă a anunțat de aseară(marți seară, n.m. I.P.) că va veni cu soluții pentru a repara problemele Legii Prună, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a PSD.
Președintele Klaus Werner Iohannis a solicitat, miercuri, Guvernului să facă, în timp scurt, o analiză profundă privind problemele recursului compensatoriu și să vină cu soluții, subliniind că se poate intra în procedură foarte rapid în Parlament pentru a se corecta legislația.
Curtea Constituțională a României (CCR) a admis, miercuri, sesizarea Camerei Deputaților referitoare la un conflict dintre Parlament și Ministerul Public care prevede, printre altele, că efectele protocoalelor secrete ale SRI cu instituțiile din Justiție continuă să se producă, chiar și după denunțarea lor”, au declarat surse juridice pentru Mediafax.
ION PREDOȘANU

P.S. BOMBĂ! După decizia Curții Constituționale urmează desecretizarea echipelor mixte procurori-ofițeri SRI.
Decizia CCR din 16 ianuarie, care a stabilit că protocoalele secrete încheiate între SRI-ÎCCJ-DNA sunt anticonstituționale va avea urmări directe pentru sentințele și procesele influențate de aceste acte extrajudiciare. (Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here