Ca la noi, la nimeni! – Kovesi “După Paști”, ori la Paștele Cailor?

356

Zicerile președintelui Klaus Werner Iohannis despre cererea de revocare din funcție a Șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, grăbite și fără cunoașterea realității și a Referatului întocmit de ministrul Justiției, Tudorel Toader, au fost cam în aceeași direcție. Cum că el este mulțumit de activitatea DNA și a șefei acesteia. Opinia publică și Inspecția Judiciară susțin altceva, dar domniei sale nu-i păsa. Nici măcar acum nu știm dacă-i pasă. Chit că a mai muiat tonul și nu-l mai jignește pe ministrul Justiției, Tudorel Toader. De la Bruxelles, unde-i bine văzut, Herr Iohannis pare nițel schimbat. Deși niciodată nu ne putem baza pe spusele sale. De data asta a amânat decizia ce o va lua în cazul revocării lui Kovesi după sărbători, adică după Sfintele Paști. “Mă voi inspira din toate documentele”, s-a exprimat de data aceasta, când bănuim că a avut timp să citească raportul ministrului Tudorel Toader. Singurul îndrituit de Constituție să-i aprecieze activitatea managerială ca fiind defectuoasă și să propună revocarea. Chit că nu a precizat după care Paști. După cel catolic, după cel ortodox sau ne lasă cu buza umflată și va fi vorba de Paștele Cailor! Mai știi?
*
Mai zilele trecute s-a descoperit că ne aflăm în fața marii denunțări și a micii desecretizări. În 28 februarie, pe vremea când era în toi scandalul protocoalelor încheiate de SRI, în special cu efecte ilegale asupra anchetelor penale, directorul SRI, Eduard Hellvig, a mers la Comsia parlamentară de supraveghere(căci de control nu poate fi vorba!) a activității SRI anume pentru a face un anunț. Adrian Țuțuianu, președintele Comisiei parlamentare de supraveghere a activității SRI, la acea vreme, a făcut o declarație după audierea directorului Eduard Hellvig. “În urma analizei realizate la SRI, din dispoziția domnului Hellvig, s-a constatat că unele documente de cooperare nu mai corespund realităților juridice și nu se corelează cu modificările legislative intervenite de la momentul încheierii acestora. Ca urmare, directorul SRI a hotărât denunțarea tuturor protocoalelor aflate în această situație, cu notificarea cosemnatarilor, inclusiv a protocoalelor din domeniul Justiției, care nu mai corespund criteriilor de necesitate și utilitate. SRI a încheiat protocoale începând cu 1992 la inițiativa sa, a altor instituții, unele aprobate prin hotărârea CSAT.” După estimări exacte, în această situație sunt 65 de protocoale, cel cu Ministerul Public datează din 4 februarie 2009. Protocolul din 2009 nu mai este funcțional după decizia Curții Constituționale a României, din 16 februarie 2016, prin care serviciile secrete sunt scoase din activitatea de urmărire penală.Și totuși, unul dintre ultimele protocoale este încă în vigoare. Un protocol la care semnatarii sunt SRI și Ministerul Justiției, semnat în 27 octombrie 2004, și care nu se regăsește printre cele denunțate anul trecut, adică în 2017, de către directorul SRI, Eduard Hellvig. De ce? Pentru simplul motiv că el a fost încheiat în urma unei hotărâri a CSAT, președintele României la acea vreme fiind Ion Iliescu! Așa că doar această autoritate îl poate desființa, dacă îl va considera vreodată depășit. Că ilegal este, oricum am lua-o!
ION PREDOȘANU
P.S. Duminică dimineață, a trecut la cele veșnice fostul mare jucător al CRAIOVEI MAXIMA, fundașul tare ca o stâncă Nicolae Tilihoi. De 10 ori a îmbrăcat tricoul naționalei României și a antrenat echipa Jiul IELIF, pe care a luat-o din județ și a dus-o în Divizia B. A avut o rubrică săptămânală în Gazeta de Sud, cronicile fiind strânse într-o carte intitulată “Cronicar în vremuri tulburi”, apărută la Editura de Sud, din Craiova. În Prefața căreia, un alt mare regretat Fănuș Neagu, brăilean ca și Nae Tilihoi, a spus: “Dăruit să ajungă cronicar în aceste vremuri tulburi, Tilihoi găsește echilibrul sub aripa cuvântelor, aducând în stepa colii de scris mărturii în favoarea onestității, izbind în cei care iubesc minciuna, considerând-o adevărul mileniului trei.” Sorin Cârțu, cu ochii în lacrimi, glăsuia: “A fost un suflet mare, nu e întâmplare că a murit de Buna Vestire.” Dumnezeu să-l primească în echipa Îngerilor.(Ion Predoșanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here