Ca la noi, la nimeni – În dispreţul cetăţeanului

209

La noi, toate merg anapoda. Mai ales de când cu tehnocraţii Guvernului Cioloş, nişte ageamii care parcă au venit anume să încurce treburile ţării pe care-o reprezintă. O ţară ce este neguvernată ori guvernată prost. Este foarte posibil ca însuşi primul ministru – Dacian Julien Cioloş, pe care încă nu-l suspectez de rea intenţie – să nu ştie să-şi facă echipă. Una capabilă, nu una formată din oameni incompetenţi care nici măcar nu par a vrea să se califice la locul de muncă.
Scandalurile de la Sănătate nu mai contenesc, dascălii din Educaţie sunt nemulţumiţi de salarii, la fel ca aceia din sănătatea publică şi li se promit sau li se dau măriri cu ţârâita. La Transporturi nu se mişcă nimic. În Energie s-a dus de râpă Complexul Energetic Hunedoara, intrat în insolvenţă de mai mult timp şi cu încă două mine din Valea Jiului închise. Nici Complexul Energetic Oltenia nu se simte prea bine, fiind ameninţat cu alte şi alte concedieri masive. Despre Agricultură ce să mai vorbim? Protestează fermierii care nu şi-au primit deloc subvenţiile în 2016. Păi cum să fie competitivi cartofii din Harghita şi Covasna în faţa celor din Polonia, mult mai ieftini, întrucât acolo se respectă subvenţiile şi nu se vând terenurile agricole la străini. Aşa cum se procedează şi în Ungaria, care a înăsprit legea cumpărării de suprafeţe arabile de străini.
Institutul Naţional de Statistică anunţă numai ce doreşte Guvernul Cioloş, ocolind realitatea cruntă. Sărăcirea oamenilor, a cetăţenilor acestei nefericite ţări – Colonia numită încă România – continuă. Deşi sunt falimente, şomaj şi scădere economică în 2016, din pricina blocării fondurilor europene INSE nu aminteşte de ele. Asociaţii nonguvernamentale vorbesc că datorită blocării fondurilor europene mii de firme şi zeci de mii de IMM-uri au fost falimentate sau sunt aduse în pragul falimentului.
Din calculele făcute de Coaliţia naţională pentru Modernizarea României reiese că circa 800.000 de oameni au rămas în şomaj în anul 2016, numai şi numai din cauza blocării fondurilor europene, sutele de mii de oameni necăjiţi aduşi în şomaj încarcă bugetul de stat, iar firmele şi IMM-urile nu mai plătesc taxele şi impozitele către stat ca în anii precedenţi.
Fostul ministru al Fondurilor Europene, Anca Răducu, anunţa un procent ţintă al ratei absorbţiei fondurilor europene de 70%. Numai că după cinci luni era la ZERO! Tot Anca Răducu se lăuda că România şi-a bazat creşterea economică în 2015 şi 2016 pe absorbţia fondurilor europene, iar astăzi suntem în situaţia de a avea o gravă scădere economică. Acest lucru va atrage măsuri de recesiune, adică tăieri de salarii în sectorul public, disponibilizări şi blocarea investiţiilor publice. Care investiţii publice nici măcar nu sunt incluse în Bugetul pe 2016!
Alte surse precizează că rata de absorbţie a fondurilor europene este cu 20% sub media ţărilor membre ale Uniunii Europene. Dacă în anul 2015 se ajunsese la o rată de absorbţie de 65%, în anul de (diz)graţie 2016 nu ne vom ridica nici la 10-15%, datorită unui sistem informatic ce nu s-a instalat până la 31 martie şi este în întârziere cu trei luni. E greu de presupus că se va mai îngrăşa porcul în Ajun şi vom recupera ceva din pierderi în ultimele două-trei luni ale anului. Din păcate, la acest capitol al accesării de fonduri europene, România a ajuns iarăşi Cenuşăreasa Europei. Practic, Guvernul Cioloş se arată a fi mai prost şi decât Cabinetul Boc!
Şi iată că am dat şi dăm mai mulţi bani Uniunii Europene decât am primit ca ţară! În bugetul multianual 2014-2020, România are alocate 43 de miliarde Euro, dintre care 22,9 miliarde Euro pentru Politica de Coeziune şi 19,7 miliarde Euro pentru Politica Agricolă. Cui îi pasă de aceste pierderi?
Preşedintele Klaus Werner Iohannis se plimbă prin Luxemburg, Bulgaria şi va merge cu consoarta la Olimpiada de la Rio de Janeiro, iar primul ministru Dacian Julien Cioloş a fost spectator şi piaza rea la meciul Franţa-România, de pe Stade de France. Îşi face bagajele pentru Canada şi, poate aşa, vom câştiga şi noi vreun meci la campionatul European de Fotbal din Franţa anului 2016!
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here