Ca la noi, la nimeni – Boboteaza (In)Justiţiei

228

Dacă ne-am lua după calendarul creştin-ortodox, anul 2014 este anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Dar şi anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi al mamei sale, Împărăteasa Elena. Ca zi, astăzi are loc sărbătorirea Botezului Domnului, Boboteaza sau Dumnezeiasca Arătare. Numai că nu despre aceste tălmăciri creştin-ortodoxe dorim să discutăm.
Justiţia ori Injustiţia au, astăzi, luni, 6 ianuarie 2014, două importante evenimente. Care-ar putea deveni fie cumpene ori chiar noi modalităţi de aplicare a justiţiei în România. De ani de zile, mai ales din anul 2007, de când România a devenit stat membru al Uniunii Europene se tot vorbeşte despre independenţa Justiţiei. Cum ar veni, politicul să nu se mai amestece în Justiţie, dar nici Justiţia să nu se bage în politică. Vorbe şi iar vorbe.
Cu un an în urmă, preşedintele Traian Băsescu, presupusul reformator şi partizan al democratizării ţării, a participat personal la alegerea preşedintelui CSM – Consiliul Superior al Magistraturii -, rang revenit atunci băsistei „independente” Oana Schmidt-Hăineală. Pentru un nou mandat, de un an, nu s-a înscris încă nimeni, dar surse judiciare afirmă că judecătorul Adrian Bordea, fost vicepreşedinte al CSM, demisionat prin luna decembrie 2013, le-ar fi transmis celor 19 membri ai CSM, prin e-mail, intenţia de a candida şi proiectul managerial al domniei sale. În aceeaşi zi de 6 ianuarie 2014 se va alege şi vicepreşedintele CSM, care va fi, conform procedurii, procuror. Drept este că în timpul şedinţei de astăzi mai pot apare şi alte candidaturi, acestea fiind permise şi în timpul şedinţei. De ce nu au fost anunţate cu mult înainte, spre a fi cunoscute proiectele manageriale şi alegătorii să-şi exprime opţiunile în cunoştiinţă de cauză rămîne încă un mister. Al aşa-zisei Justiţii indpendente.
Tot astăzi, Justiţia se va pronunţa într-unul din interminabilele procese în care este târât de 9 ani fostul prim ministru Adrian Năstase. Iniţial, un complet de judecată trebuia să-şi dea verdictul încă înainte de sărbătorile Crăciunului. Între timp, „avocatul” din oficiu al unor cauze pe care singur şi le alege – fie că-i vorba de Roşia Montană, fie despre Cazul Adrian Năstase – numitul Traian Băsescu, ins care nici usturoi n-a mâncat nici gura nu-i miroase, a declarat că-l compătimeşte. De-o fi una, de-o fi alta bucuroşi le-om duce toate. De e pace, de-i război. Ferească Dumnezeu, dar aşa zice poetul. Nu-s Mafalda, numai că nici secretoşenia CSM nu anunţă nimic bun. Şi, bineînţâeles, preşedinte va fi ales tot un judecător băsist. Cât despre Cazul Adrian Năstase, din principiu, completul ce trebuia să se pronunţe înaintea sărbătorilor n-a făcut-o ca să-l mai lase de Crăciun şi Anul Nou împreună cu familia. Cel puţin aşa-mi miroase mie. Ca să nu spun că îmi pute a (In)Justiţie. În ambele cazuri.
NICOLAE ROŞCA
P.S. Cam la fel va fi şi în cazuruile nepotrivitelor înţepături dintre liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu. Chit că alegătorii şi-au dat voturile lor, pe 9 decembrie 2013, pentru promisiunile făcute de cele trei partide componente ale USL. Adică, pentru guvernarea prin unitate în cuget, în simţiri şi în fapte, mai ales (Nicolae Roşca)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here