Ca la noi, la nimeni – Bilanţul Armatei pe 2016, lung prilej de vorbe şi ipoteze!

233

La urma urmei, nici nu ne-am fi aşteptat ca la o şedinţă de bilanţ al Ministerului Apărării Naţionale pe anul 2016 să lipsească festivismul. Drept dovadă, la bilanţul Apărării Naţionale au participat preşedintele României, Klaus Werner Iohannis, primul ministru Sorin Grindeanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi normal, Şeful Statului Major General, Nicolae Ciucă. Informaţiile despre şedinţa de bilanţ a Armatei României, firesc, au fost puţine şi în mod curios, Agerpres a tăcut mâlc. Cel puţin până la ora când aştern aceste rânduri.
La un moment dat, Jurnalul Naţional anunţa cele de mai sus. Plus o declaraţie a Preşedintelui României, Klaus Werner Iohannis, din care am notat: „Bugetul destinat Apărării asigură premisele ca obiectivele ambiţioase asumate de ţara noastră pentru 2017 să fie îndeplinite.” Nu s-a specificat dacă ştirea ar fi în curs de reactualizare, dar în mod ciudat ea a dispărut. Bine măcar că îmi notasem personalităţile prezente la şedinţa de bilanţ a Ministerului Apărării Naţionale. N-aveam idee dacă s-a discutat/prezentat ceva despre industria de apărare şi bănuitele gheşefturi colaterale sau despre atribuirea fără licitaţie printr-o Hotărâre a Guvernului Cioloş, fiind vorba de bani publici, a imensei sume de 1,6 miliarde euro, cu TVA cu tot, către o firmă olandeză, spre a achiziţiona nişte corvete. Insistent din fire, mai ales că mă interesa şi poziţia noului ministru al Apărării Naţionale faţă de acea HG de pe vremea Guvernului Cioloş am găsit ce mă interesa taman acolo unde mă aşteptam mai puţin. Într-un articol din Curierul Naţional. Aşa am aflat că, de fapt, firma olandeză are Şantierul naval Damen la Galaţi şi s-ar fi dat de lucru la aproximativ 25.000 de oameni, mă rog, după opinia lui Dacian Cioloş. Iar corvetele ar fi fost multifuncţionale, de ultimă generaţie şi primele dintre ele urmau să fie livrate în primii doi ani şi jumătate de la semnarea acordului. Ori, Hotărârea de Guvern luată şi asumată de Cioloş la doar câteva zile după alegerile generale parlamentare din 11 decembrie 2016, nu ţinea loc de acord sau de contract! Fiind doar o HG inutilă, atâta vreme cât iniţierea achiziţiei publice urma să aibă loc abia după aprobarea Parlamentului! Totuşi, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leşe, fusese vigilent şi blocase acea Hotărâre de Guvern cu cântec. Probabil se va rediscuta planul de achiziţii şi, dacă se poate, va fi mai multă transparenţă. Până atunci, ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leşe a declarat: <<Este pentru prima dată când planurile mari se gândesc în concordanţă cu alocările bugetare. Vom cheltui banii responsabil şi transparent, cu fructificarea la maximum a oportunităţilor de revitalizare a industriei naţionale de apărare, urmărind, totodată, adoptarea de programe de înzestrare comune mai multor categorii de forţe şi capabilităţi „dual-use” pentru folosire civilă şi militară.>>
Ne-am lămurit şi în privinţa viitorului UM Sadu, care cu siguranţă îşi va relansa producţia. Cam atâta am izbutit să aflăm, deocamdată. Deie Domnul să fie într-un ceas bun şi pentru cei din Bumbeşti Jiu să se nască o altă soartă!
Ion PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here