Băncile, la discuţii libere cu Protecţia Consumatorilor Gorj

347

giurcau_opcCu ocazia Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj a organizat în cursul zilei de ieri un seminar cu tema „Alegerea serviciilor financiare, un drept şi o necesitate”.

 

La seminar au participat reprezentanţi ai mai multor instituţii financiar-bancare de la nivelul judeţului, alături de conducerea şi comisarii CJPC Gorj. Simpozionul a constituit un prilej pentru promovarea drepturilor consumatorilor, a aspectelor cu privire la serviciile financiare oferite consumatorilor, precum şi creşterea nivelului de informare privind drepturile pe care legislaţia în domeniu le asigură. După ce simpozionul s-a încheiat, echipe de comisari ai Protecţiei Consumatorilor s-au deplasat în pieţele şi hypermarket-urile din municipiul Târgu-Jiu pentru a împărţi pliante cetăţenilor privind drepturile acestora cu privire la activităţile bancare cu clienţii. “Acţiunile efectuate de noi în urma reclamaţiilor primite privind serviciile bancare s-au diminuat faţă de anul trecut. La ora actuală avem doar două reclamaţii în lucru, deci se pare că băncile au înţeles că trebuie să respecte legislaţia în vigoare. Sesizările venite au fost pe credite şi comisioane prevăzute de politica băncilor. De asemenea, în prezent avem şi 4 – 5 procese pe rol cu băncile”, a declarat Mădălin Giurcău, comisarul-şef al CJPC Gorj. La simpozion a fost prezent şi prefectul judeţului Liviu Andrei, care nu a dorit să îşi exprime prea mult punctul de vedere în legătură cu serviciile bancare, dar a susţinut legătura CJPC cu consumatorii şi băncile. “Am reuşit prin felul meu de a acţiona să rezolv în mare parte din problemele care erau la CJPC Gorj între comisari şi comisarul-şef. Sper să înţeleagă în final că toată lumea merge către a oferi ceva mai bun pentru consumatori, care este de fapt obiectivul numărul unu al lor şi sper să aibă o activitate benefică pentru şi cu cetăţeanul. El trebuie să fie respectat pentru că nu munceşte pentru a fi jignit. Legat de serviciile bancare, deşi nu cunosc bine sistemul, dar ţin foarte mult la relaţia pe care o au cetăţenii cu băncile pentru că vă garantez că 90% din populaţia acestei ţări trăieşte prin împrumuturi. Este foarte greu să strângi bani, să îi pui deoparte, să faci ceva, dar este mult mai uşor să faci un împrumut şi apoi banca nu te iartă şi deci trebuie să le dai banii. Am avut şi eu împrumuturi de-a lungul vieţii mele, au fost timpuri când, să zic că din 10 lei dădeam 7 la bancă şi 3 lei intrau în casă, şi mă descurcam foarte greu, dar au fost şi momente bune pentru că am făcut treaba respectivă şi mi-am rezolvat din ce îmi doream să fac în casa mea”, a spus Liviu Andrei.

 

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here