Bălu, Tataion şi Balzac! – Biblioteca din Fărcăşeşti, şatra lui Ion Budai Deleanu

458

biblioteca 3Că nu mai este nevoie de biblioteci prin comunele patriei noastre o spun mulţi aleşi. Unii le-au închis, iar spaţiul a fost folosit pentru lucruri mai “serioase”, de exemplu nunţi şi botezuri. În alte părţi bibliotecile au rămas înfiinţate şi, ce-i drept, puţini sunt cei care le calcă pragul.

Însă printre Hugo, Balzac şi Grigore Alexandrescu să expui chiloţi şi ciorapi depăşeşte orice închipuire. Aşa s-a întâmplat la Fărcăşeşti, în judeţul Gorj, unde biblioteca, găzduieşte, mai nou, şi un grup de rromi care folosesc spaţiul drept hotel. Decizia a aparţinut, evident, primarului Dănuţ Bălu.

Zeci de muncitori îşi expun, mai nou, în Biblioteca din comuna Fărcăşeşti, lenjeriile intime. Pe la geamurile lăcaşului de cultură stau atârnate hainele echipelor care plantează copaci pe terenurile exploatărilor miniere din zonă. Şi pentru că muncitori ce aparţin unei firmei deţinută de un democrat-liberal sunt din Vâlcea, bărbaţii şi-au luat cu ei soţiile şi copiii. Astfel tabloul a fost conturat perfect. Imaginea este, însă, de pus în ramă. Cât despre cărţi, după cum s-au comportat echipele de muncitori, cu siguranţă nici măcar întâmplător nu le-a căzut vreo carte din cele care se aflau acolo. Probabil că nici primarul nu s-a uitat la acele cărţi decât ca la nişte obiecte de inventar.

PD-L şi Tataion

bibl 6De câteva zile o firmă din judeţul Vâlcea, numită TATAION şi care aparţine unui democrat-liberal, coleg de partid cu primarul din Fărcăşeşti, Dănuţ Bălu, a instalat zeci de muncitori zilieri în clădirea bibliotecii din comuna Fărcăşeşti. Cum se lasă seara, pe la geamuri sunt expuse ciorapii, bocancii şi chiloţii muncitorilor de etnie rromă. Localnicii sunt de-a dreptul înfuriaţi de ce se întâmplă. În primul rând că, la acea clădire se uitau cu mult respect şi ceea ce vedeau acum depăşea orice limită. Pe de altă parte, musafirii nepoftiţi sunt gălăgioşi, mulţi şi le cam place să umble noaptea.

Primarul a închiriat biblioteca

La vederea jurnaliştilor, muncitorii au fost extrem de furioşi, au înjurat în limba cunoscută de ei şi au împins reporterii. Nu i-au lăsat să filmeze înăuntru, în spaţiul pe care ei l-au ocupat abuziv. Cel puţin, aşa a susţinut primarul Dănuţ Bălu. “Eu am închiriat unei firme două camere la bibliotecă pentru a-şi depune uneltele, ei nu au voie să stea acolo, să doarmă”, a spus Bălu. Rugat, totuşi să se deranjeze pentru a vedea cu ochii lui ce se întâmplă în sediul bibliotecii, Bălu a refuzat, trimiţând presa să depună o plângere scrisă la sediul primăriei care era închis. Cine îl consiliază pe Bălu o face extrem de prost pentru că, după acest episod, primarul a revenit spunând că acolo se află angajaţii unei firme care vor începe lucrările de amenajare a spaţiului pentru organizarea, în bibliotecă, de nunţi şi botezuri.

Cinstirea eroilor la Fărcăşeşti

bibl farcasesti“Este păcat că s-a ajuns la desfiinţarea bibliotecii. În cinstea eroilor căzuţi, pentru că acolo se află şi acel monument, trebuiau puse flori eventual, nu lenjeria intimă a acelor oameni”, a declarat Constantin Drăgoescu, fost consilier local. La iniţiativa primarului, biblioteca s-a desfiinţat şi, în locul ei, ar trebui să existe o sală pentru organizarea nunţilor şi botezurilor. Edilul din Fărcăşeşti a devenit celebru pentru pomenile electorale pe care le pregăteşte localnicilor sub forma de ajutoare în scutece, biberoane, aspiratoare şi laptopuri oferite tinerilor căsătoriţi.

Gabriela Mladin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here