29.8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, iulie 27, 2024

Arhive Zilnice: 26 ianuarie 2024

Conducere interimară la PUSL Gorj

În cadrul Conferinței de Alegeri care s-a ținut la Ploiești, județul Prahova, s-au întrunit BEX-ul și Consiliul Colegial al Partidului Umanist Social-Liberal. Astfel, ”a fost supusă spre aprobare și aprobată, cu unanimitate de voturi, împuternicirea domnului Dumitru Miroiu în funcția de președinte interimar și a echipei interimare care va alcătui BPJ al PUSL”, arată umaniștii într-un comunicat de presă.

Zăpadă viscolită la Rânca

Câteva mașini au rămas înzăpezite, lângă clădirile unde staționau, în stațiunea Rânca, unde zapada este spulberată de viscol. DRDP Craiova a informat că încă de azi-noapte  acționează mașinile de deszăpezire a drumurilor.

VIDEO: Polițiștii gorjeni au capturat un cetățean portughez ce era urmărit internațional

În cursul zilei de ieri, 25 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale - Inspectoratul de Poliție Județean Gorj au depistat, în urma schimbului de informații dintre Biroul Sirene Portugalia și Biroul Sirene România, un bărbat, de 55 de ani, cetățean portughez, urmărit internațional de autoritățile judiciare din Portugalia pentru înșelăciune și falsificare de acte oficiale și uz de...

Drum reabilitat la Padeș

Drum important reabilitat la Padeș. Este vorba despre DN 66A pe tronsonul km 27 – Barajul Iovanu. Primarul Mihăiță Troacă anunță că investiția este finanțată de la bugetul de stat. „Aduc vești bune de la Ministerul Transporturilor, investiția privind reabilitarea totală a DN 66A pe tronsonul km27 - Barajul Iovanu a fost adăugată în bugetul pe anul acesta, urmând ca...

Doi șoferi gorjeni, cercetați pentru conducere cu permisul suspendat

La data de 25 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au depistat în trafic un tânăr de 20 de ani, din comuna Câlnic, în timp ce conducea un autoturism, pe DC 95 Telești, din direcția Telești către Brădiceni, având exercitarea dreptului de a conduce suspendat. Tot ieri, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au depistat un...

Accident la Drăgoieni. O femeie a fost rănită

La data de 25 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 despre faptul pe raza municipiului a avut loc un eveniment rutier. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că o femeie de 44 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, pe DN...

Ajutor pentru crescătorii de bovine, porci și păsări

În ședința de Guvern din 25 ianuarie au fost aprobate două ordonanțe pentru sprijinirea crescătorilor de animale și păsări. Noile subvenții pentru crescătorii de vite, porci și păsări au un impact bugetar de peste 72 de milioane de euro. „După sprijinul de 100 de euro pe hectar pentru fermierii din sectorul vegetal afectați grav de războiul din Ucraina, venim cu o...

Un bărbat băut a ajuns la spital după ce a căzut pe stradă

La data de 25 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Orașului Târgu Cărbunești au fost sesizaţi de o femeie de 49 de ani, din localitate, cu privire la faptul că soțul ei a căzut pe stradă. La faţa locului s-au deplasat polițiști, care, în urma cercetărilor, au stabilit că în timp ce bărbatul de 50 de ani, se deplasa...

Post vacant de bibliotecar

Școala Gimnazială „Pr. Nicolae Caranda” din comuna Glogova angajează bibliotecar debutant. Postul este cu jumătate de normă, pe perioadă nedeterminată. Persoanele cu studii superioare pot participa la concurs. Nu se solicită vechime în muncă. Termenul de depunere a dosarelor de concurs este 9 februarie, ora 12:00. Proba scrisă va fi pe 19 februarie, iar interviul a fost stabilit pentru data de...

Cod galben de viscol

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de vreme rea pentru aproape jumătate de țară. Avertizare cod galben este valabilă mâine, între orele 05:00 și 22:00. Potrivit ANM, în Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Munteniei și sudul Banatului, vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55...65 km/h. În Transilvania vor fi intervale de timp în care va...

Încrengăturile nași-fini! Șefii CEO și ministrul Energiei, strâns legați de fostul ministru Videanu!

Rezultatul selecției pentru Directoratul CEO arată că liderii politici locali nu contează la București, iar compania energetică se află la cheremul unor tovărășii cimentate de-a lungul vremii în jurul unor politicieni extrem de influenți de la nivel central. În ultimele zile se discută despre susținerea celor trei membri ai Directoratului, singurii selectați de firma ARC Consulting, despre contestarea selecției,...

Casele de pensii și CEO pierd procesele cu salariații: Decizii strâmbe și abuzul de a nu elibera adeverințele necesare pensionării

Instanțele de judecată dau câștig de cauză, pe bandă rulantă, salariaților care au dat în judecată atât Complexul Energetic Oltenia, cât și casa de pensii. Încă doi salariați au câștigat procesele intentate împotriva funcționarilor CEO și Casei de Pensii Mehedinți, pentru că nu au respectat legile în vigoare, defavorizându-i pe salariații care aveau dreptul să iasă la pensie cu 13...

CEO închiriază autovehicule pentru ELCFU Motru

Complexul Energetic Oltenia caută să închirieze autovehicule pentru transport persoane și materiale, cu șofer. Autovehiculele sunt necesare pentru ELCFU Motru, respectiv Secţia 1 Încărcări Motru - Mehedinți și Secţia 2 Încărcări Jilț – Rovinari. „Tehnologia de lucru în flux continuu în cadrul ELCFU presupune deplasarea personalului muncitor, a materialelor, pieselor de schimb și dispozitivelor la punctele de lucru în vederea...

Spitalul Județean angajează electricieni

Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu organizează, luna viitoare, concurs pentru ocuparea a două posturi vacante de electrician. Posturile sunt pe perioadă nedeterminată. Se cere diplomă de calificare în meseria de electrician. În plus, pentru unul dintre posturi este nevoie de cel puțin nouă ani vechime în meseria de electrician. Celălalt post de muncitor calificat IV – electrician nu necesită...

Nouă cursuri de formare profesională vor debuta la AJOFM Gorj

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj va organiza în perioada ianuarie-martie 2024 un număr de nouă cursuri de formare ori recalificare profesională. Potrivit conducerii instituției județene este vorba despre următoarele cursuri: administrator pensiune turistică; sudor; tâmplar universal; operator introducere, validare și prelucrare date; electrician în construcții; cameristă; brutar; confecționar asamblor articole textile; instalator instalații tehnico-sanitare și de...

Viscol la Rânca! Mașini acoperite cu zăpadă!

Un episod de iarnă severă s-a consumat începând din noaptea de miercuri spre joi până ieri seară la Rânca, mai ales în zona de la „coada” stațiunii, unde se pune și bariera care blochează circulația pe timpul sezonului rece. Vântul a suflat cu peste 100 km/h și a spulberat zăpada de pe creste, mașinile turiștilor cazați aici fiind acoperite aproape...

ÎN CRUGUL IERNII – Prin ţinutul Izvarnei

Cu toată bruma de zăpada aşternută, unele locuri arată jalnic. Resturi menajere, materiale de construcţii aruncate în albia râurilor şi, nu în ultimul rând, sticle de plastic goale de ulei de motor şi saci goi, urâţesc peisajul unde, dacă ne uităm mai bine pe hărţi, chiar există nişte perimetre ori arii protejate. Dacă prin Costeni, Izvarna, Sohodolul Izvarnei ori Pocruia...

La 1 Iulie 2024 se împlinesc 70 de ani de la înfiinţarea schelei de extracţie Ţicleni

Dragi petroliști, cu mare durere aștern aceste rânduri, în preajma împlinirii a 70 de ani de la înființarea Schelei de Extracție Țicleni, observând îngroparea voită a istoriei petrolului românesc, deși istorici de prestigiu, nu români, ci străini, ca Rene Sediloot, autorul lucrării “Istoria Petrolului” (Editura Politică, 1979, pag. 58), Jaques de Laumay și Jan Michel Charlie, autorii lucrării “Istoria...

Învăţătura Preotului de mir – Despre Sf. Cuv. Efrem Sirul – ,,Nicidecum în toată viaţa mea n-am ocărât pe Domnul şi cuvânt nebun din buzele mele n-a ieşit. În...

Sf. Cuv. Efrem Sirul s-a născut în jurul anului 306, în orașul Nisibe, actualul Nusaybin, la granița cu Siria. Dovezi cuprinse în imnografia sa sugerează că ambii săi părinți făceau parte din comunitatea creștină în creștere a orașului, deși hagiografii târzii au arătat că tatăl său era preot păgân. În Nisibis-ul anilor lui Efrem erau vorbite numeroase limbi, îndeosebi...

Președintele CJ Gorj: Iulian Popescu transformă funcția în armă politică. Prefect: Cosmin Popescu fuge de un control perfect legal

Războiul dintre președintele Consiliului Județean Gorj, social-democratul Cosmin Popescu, și prefectul județului, liberalul Iulian Popescu, ajunge în instanța de contecios. Amintim că, de două săptămâni, prefectul Iulian Popescu încearcă să verifice Consiliului Județean, iar, pentru că șeful CJ, Cosmin Popescu, s-a opus, prefectul l-a amendat cu 5.000 de lei. Prin urmare, Cosmin Popescu a contestat în instanță atât ordinul prefectului...

Digitalizare de peste 16,7 milioane de lei pentru serviciile poștale

Poșta Română a demarat procedura de achiziție pentru un sistem de planificare a resurselor întreprinderii (ERP). Această mișcare strategică marchează încă un pas semnificativ în evoluția digitală a companiei, reprezentând un angajament ferm pentru îmbunătățirea continuă a eficienței operaționale și a serviciilor oferite. Compania Națională ,,Poșta Română” trece prin cel mai mare proces de digitalizare din istoria sa. Modernizarea proceselor...

Ca la noi, la nimeni – La bine și EU, la greu NU!

Motto: „Binele nu urmează răului, în mod obligatoriu.” - Michel de Montaigne Sunt tot felul de scenarii, cum că PSD și PNL ar dori să comaseze unele dintre cele patru rânduri de alegeri din acest an. Unul dintre scenarii prezintă o nouă variantă de comasare a alegerilor, cică testate în coaliție, după cum zice deputatul Ionuț Stroe, purtător de cuvânt...

Protocol între Romsilva și Poșta Română pentru compensarea sumelor aferente lemnului de foc

Regia Națonală a Pădurilor – Romsilva și Compania Națională ”Poșta Română” S.A. au încheiat marți, 23 ianuarie, un Protocol de Colaborare prin care beneficiarii cardurilor de energie să poată utiliza sumele alocate în vederea achiziționării de lemn pentru încălzire de la unitățile din structura regiei. Astfel, în baza cardului de energie valabil la data la care se efectuează plata prin...

PET-uri și lemne scoase din Jiu

Peste trei metri cubi de PET-uri și cinci metri cubi de material lemnos și vegetativ au fost scoși din râul Jiu, în amonte de Rovinari, la începutul săptămânii. Cei care au curățat râul sunt de la Formația de Lucru Jiu Amonte din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj - Apele Române Jiu, fiind și prima ecologizare a Jiului din...

Teatrul ,,Elvira Godeanu” reîncepe atelierele pentru copii

Atelierele de arta actorului destinate copiilor și adolescenților din județul Gorj debutează din nou la Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu” din Târgu Jiu. ,,Dragi prieteni ai teatrului, avem plăcerea de a vă anunța că reîncepem atelierele de arta actorului ca instrument de educație, pentru următoarele grupe de vârstă: 6-7 ani – 10:00-10:50; 8-10 ani – 11:00-11:50; 11-14 ani – 10:00-11:20;...

Pantograf rupt. A fost afectat traficul feroviar între Filiași și Țânțăreni

Circulația trenurilor pe relația Filiași – Țânțăreni a fost închisă, joi, temporar, după ce un tren privat de călători a rupt pantograful și linia de contact la ieșire din stația Filiași. Joi dimineața s-a circulat cu tracţiune Diesel doar pe intervalul Filiaşi – Ţânţăreni, iar două trenuri de călători care circulau între Bucureşti Nord – Curtici şi Arad – Bucureşti...

Viaţa Spirituală – Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeu Tatăl ceresc, ne cheamă la tainică nuntă a Fiului Său, la unirea noastră cu Hristos, în Biserica Sa, unde...

În Duminica a 14-a după Rusalii; Ap. 2 Corinteni 1, 21-24; 2, 1-4; Ev. Matei 22, 1-14 (Pilda nunţii fiului de împărat); glas 1, voscr. 1, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Biserica Ortodoxă Română, textul Sfintei Evanghelii, ne aduce în atenția ochilor minţii pilda nunții fiului de împărat, rostită de către Mântuitorul, conform relatării Evanghelistului Matei, în ultimele...

Norocul nu este supus destinului (reflecţii)

* Sentimentele se măsoară în carate. Nu le risipiţi! * Din ţărâna unde te-ai născut şi sufletul tău faci un aluat metafizic. * Norocul nu este supus destinului. Norocul este deasupra destinului. * Ideile mele sunt carnale. De aceea nu fac gaură în cer. * Atunci când scrii de mână, transferi moartea uşor pe coala de hârtie. * Am o frică morbidă de şerpi....

Guvernul promite majorări salariale în Sănătate

Angajații din sistemul sanitar amenință cu greva generală, cerând majorarea salariilor cu 20% pentru toate categoriile profesionale care lucrează în Sănătate și Asistență Socială. Și în spitalele din Gorj s-au strâns semnături privind declanșarea conflictului de muncă. La nivelul Guvernului s-a constituit un grup de lucru format din reprezentanţi ai Sanitas, ai ministerelor de Finanţe, Muncă şi Sănătate, pentru găsirea...

Un nou drum județean va fi modernizat pe bani europeni

Drumul care leagă orașele Târgu Jiu și Țicleni va fi modernizat pe fonduri europene. Drumul are o lungime de 21 de kilometri. Consilierii județeni vor aproba în ședința din 26 ianuarie proiectul privind „Modernizare infrastructură rutieră de interes județean pe drumul județean 663A ce traversează localitățile Târgu Jiu (DN 66) – Botorogi – Văcarea - Țîrculești (DJ 674A) - intersecție...

Viitorul a câștigat primul amical al iernii

Viitorul Târgu Jiu a demarat seria jocurilor de pregătire. Echipa antrenată de Călin Cojocaru a câștigat, miercuri, primul amical al iernii, contra unei alte formații din Gorj, CSO Turceni. Trupa de eșalon superior s-a impus cu 3-0, într-un meci disputat pe ,,sinteticul” din Târgu Jiu. Golurile succesului au fost marcate de Nicholas Geană (`18), Patrick Andreaș (`60) și Dragoș...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Să ne protejăm ecologic grădina, casa și gospodăria

3 – Materiale ecologice, homeopate  Mijloacele, materialele, ecologice, bio, cum s-or numi ele, utilizate în protecția plantelor pot fi considerate echivalentul celor utilizate în medicina homeopată umană, căci sunt numai materii naturale și nu provin prin prelucrare industrială, prin sinteză. Modul în care acestea acționează nu este  deplin elucidat, dar acest lucru nu prezintă importanță pentru noi. Mai important este...

Anunțul CJP Gorj pentru cei care vor să continue serviciul până la vârsta de 70 de ani

Conducerea Casei Județene de Pensii (CJP) Gorj vine cu un anunț și detalii suplimentare pentru gorjenii care se încadrează să iasă la pensie la limită de vârstă, dar doresc să rămână angajați în continuare, prin continuarea activității în câmpul muncii. Din acest an, dosarul de pensie trebuie să includă suplimentar o adeverință de la angajator și o declarație pe propria...