„Dansez pentru tine” va deveni istorie

470
vantur si banica jr.Vedete de primă mână, dansuri spectaculoase, lacrimi de tristeţe şi de bucurie, câştiguri materiale substanţiale şi cazuri sociale rezolvate, toate acestea au fost ingredientele de succes ale show-ului „Dansez pentru tine” (Pro TV).

Nici nu zici că emisiunea a ajuns, deja, la cel de-al nouălea sezon şi că au trecut patru ani de când Ştefan Bănică Jr. a prezentat prima emisiune. Dacă, iniţial, solistului i-a fost parteneră Olivia Steer, aceasta a fost înlocuită de simpatica Iulia Vântur, care a gafat şi a făcut senzaţie cu replica „Aici, la noi, la «Surprize, Surprize»”.

De-a lungul timpului, toţi cei angrenaţi în acest show de anvergură au avut de câştigat: copiii defavorizaţi şi-au rezolvat problemele, VIP-urile s-au ales cu notorietatea mult visată, iar Pro TV cu audienţe-record şi încasări fabuloase, de aproximativ 16 milioane de euro, în cele opt sezoane. Recesiunea, însă, a afectat simţitor bugetul emisiunii, acesta fiind, se pare, unul dintre motivele care au condus la suspendarea show-ului.
Profitul din publicitate a scăzut simţitor la ultima ediţie, „de criză”. Potrivit site-ului paginademedia.ro, în primele sezoane încasările depăşeau chiar şi 2,5 milioane de euro, dar la cea din primăvară, câştigată de Jean de la Craiova, acestea au ajuns la suma „modică” de 1,6 milioane. Cel de-al nouălea sezon „Dansez pentru tine” şi, totodată, ultimul, va începe, la Pro TV, pe data de 19 martie, iar ediţia se anunţă a fi una de neuitat.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here