„Guvernatorul” guvernează?!

267

Iarna ce credeam că se sfârşise n-a fost, să recunoaştem, una adevărată. Din păcate, gândeam că am scăpat de ea şi a revenit în forţă. Ninge şi s-au creat comandamente de iarnă în ultimele zile ale lunii martie. La Bucureşti şi în unele judeţe din Moldova. Cum-necum, vom scăpa noi şi de zăpadă.

Ceea ce este cu mult mai grav ni se pare modul caraghios în care ţara nu scapă de o calamitate cu mult mai mare. Mă refer, desigur, la Traian Băsescu. A ne face că nu-l băgăm în seamă ar fi o încercare. Şi, totuşi. Atâta ne amărăşte viaţa încât mai că nu-l putem lăsa în plata Domnului. Face el ce face şi călăreşte ţara, chiar dacă adevăraţii câştigători ai alegerilor parlamentare din 9 decembrie trecut – cele trei partide din USL – se bat cu pumnii-n piept că-s la guvernare. În realitate, puterea o deţine tot Guvernatorul Traian Băsescu.
Şi-aşa, USL cânta pe două voci despre Constituţie. PSD vroia o revizuire, iar PNL o nouă Constituţie. La revizuire, există o prevedere ce-i dă dreptul Curţii Constituţionale a României să facă ce vrea ea. Iar CCR-ul are 9 judecători, fiind condusă de procurorul Oana Hăineală Schmidt, în care Guvernatorul Traian Băsescu are un scor de 6-3 în favoarea lui. Numai în cazul unei noi Constituţii s-ar putea evita opreliştile din partea lui Traian Băsescu şi ale Curţii sale Constituţionale.
Cum avem încă parte de iarnă şi de un Guvernator – de parcă am fi în Siberia, cea guvernată de Moscova -, la noi, în România, Guvernatorul ne-a fost impus de cancelariile occidentale: Bruxelles, Berlin şi chiar de peste ocean, de Washington.
De azi, rămânem şi fără ministru la Justiţie. Iar interimarul anunţat numai de reorganizarea acestui important minister nu are timp. Başca faptul că a semnat un Pact cu Diavolul chior, pe care nu doreşte, cu nici un chip, să-l supere.
Bănuiam şi noi că într-o ţară cu pretenţii de republică democratică sunt doar trei puteri: cea legislativă, cea administrativă – Guvernul şi puterea judecătorească. Ne-am înşelat. Destul de grav. La votul din decembrie trecut, cei mai numeroşi au fost cei care s-au exprimat anti-Băsescu. La fel au votat şi la referendumul din 29 iulie. Unul care-ar putea fi reconsiderat dacă ne vor ajuta cifrele recensământului INSE, din anul 2011, încă nefinalizat. Numai că, din nefericire, prea se amestecă Guvernatorul în trebile ţării. Senatului şi Camerei Deputaţilor le-a dat un „Plan de acţiune” adresat şi primului ministru, Victor Ponta. Doar liderul PNL, Crin Antonescu, preşedinte al Senatului, s-a pronunţat, cu claritate, că el nu va răspunde la Scrisoarea a II-a transmisă de Guvernatorul Traian Băsescu. Pentru simplul motiv că domnia sa n-a semnat Pactul de coabitare.

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here