Vicele Tivig refuză plata celor 1000 de lei în caz de deces, aprobaţi de CL Peştişani

355

La cârma comunei Peştişani, în absenţa primarului Florin Pavel reţinut pentru cercetări, printr-o manevră condusă de fostul viceprimar şi ex-preşedinte al PDL Peştişani – Nicolae Nicolcioiu a fost ales viceprimar Pantelimon Tivig(PP-DD). Se părea că este bine intenţionat şi a început să saboteze lucrările Consiliului Local, după cum era dirijat. Mai nou, se opune cererilor unor oameni ajunşi la necaz şi refuză să semneze acordarea unor ajutoare în caz de deces, aşa cum a hotărât CL.

Depăşit de funcţie!
Deocamdată, viceprimarul Pantelimon Tivig este investit cu atribuţiile ce revin funcţiei de primar. Ceea ce înseamnă că este ordonator de credite şi are drept de semnătură. Cum aminteam, el însuşi blochează şedinţele Consiliului Local cu toate că el semnează invitaţiile transmise consilierilor locali şi, deci, este de acord cu ordinea de zi.
„Panti” – coordonat prin mobil
La una dintre şedinţele pe care le-a blocat, după o aşteptare de 30 de minute, consilierul local Ion Poenaru, fost şi el viceprimar iar actualmente preşedinte al PSD şi copreşedinte al USL, s-a dus în biroul viceprimarului, care-i ocupat acum de Nicolae Nicolcioiu, unde se aflau toţi cei 7(şapte) susţinători ai lui Tivig. Patru consilieri locali ai PDL, doi ai PP-DD şi unul al PRM(Ovidiu Gelatu). Ei bine, Ion Poenaru a reuşit să-l aducă pe viceprimnar în Sala de şedinţe a CL. Numai că a primit un telefon pe mobil, din partea unui director care nu are nicio legătură cu Primăria Peştişani, şi s-a fâstâcit părăsind imediat şedinţa.

Preşedintele de şedinţă doar uituc?
Şi totuşi, pe 23 iulie 2012, la o şedinţă ordinară a Consiliului Local, la punctul 7 al ordinei de zi exista un Proiect de hotărâre privind acordarea a 1000 lei pentru situaţii de urgenţă – decese – fiecărei familii care are domiciliul stabil în comuna Peştişani – iniţiator, consilierul local Constantin Fuiorea(PRM).
La vremea aceea, Constantin Fuiorea a adus ca argument că oamenii plătesc o viaţă întreagă taxe şi impozite, propunând acest ajutor. Citez din Procesul verbal semnat de Preşedinte de şedinţă, Tivig Pantelimon, şi pentru Secretar al comunei Peştişani, de către Consilierul juridic Dăianu Alina următoarele: „Domnul Nicolcioiu Nicolae – de acord, este un raport de specialitate, să hotărâm ca suma să fie de până la 1.000 lei; să se aducă acte justificative, bonuri, în termen de 3 zile. Doamna secretar – banii nu se pot ridica odată cu certificatul de deces. Se supune la vot prezentul proiect de hotărâre şi este aprobat cu 8 voturi pentru din 13 consilieri în funcţie, conform raportului de specialitate”.

Revenirea secretarei Miruna Porumbel, o nouă şansă pentru viceprimar?
Este foarte posibil ca viceprimarul Pantelimon Tivig să nu se priceapă şi să nu înţeleagă faptul că o hotărâre a Consiliului Local nu se discută. Pur şi simplu comite o ilegalitate. Din ziua de 1 octombrie, a revenit ca secretar Miruna Porumbel, licenţiată în drept, iar Jurista Alina Dăianu a rămas doar cu funcţia de Consilier juridic. Practic, viceprimarul Pantelimon Tivig ar trebui să întrebe atunci când nu ştie. Refuzul de a semna ajutoarele pentru decesul lui Maria Popescu, din Brădiceni, Dumitru Dan, din Peştişani, încă o femeie din Hobiţa, precum şi al soţiei lui Petre Geagu este un abuz. O ilegalitate.
Dacă nu se va schimba în bine, cu respectarea legalităţii, Primăria Peştişani va rămâne cu acelaşi prost obicei. Ca fiind locul furturilor şi al bunului plac!
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here