Trei ani de închisoare pentru sex oral cu o minoră de 14 ani

362

Constantin Dudea, târgujianul ajuns după gratii după ce a ieşit la iveală faptul că, timp de mai bine de un an de zile, a întreţinut acte sexuale orale cu fiica în vârstă de 14 ani a concubinei sale, a fost condamnat ieri de Judecătoria Târgu-Jiu la trei ani de închisoare.

Constantin Dudea a fost arestat în luna iunie a acestui an, sub acuzaţia de act sexual cu un minor în formă continuată. „S-a reţinut că, în perioada mai 2013 – iunie 2014, D.C. a întreţinut, în mod repetat, acte sexuale orale consimţite cu minora V.I.C., în vârstă de 14 ani, cunoscând vârsta acesteia şi folosindu-se de influenţa pe care o avea asupra ei, întrucât locuiau împreună, ca urmare a relaţiilor de concubinaj existente între inculpat şi mama minorei”, anunţau atunci procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Miercuri, magistraţii Judecătoriei Târgu-Jiu au pronunţat sentinţa în acest dosar, condamnându-l pe Constantin Dudea la trei ani de închisoare. „Schimbă încadrarea juridică a faptei din art.220 alin.1 şi 3 C.p., cu aplicarea art.35 alin.1 C.p şi art.41 alin. 1 C.p., în art.220 alin.1 şi 3 C.p., cu aplicarea art.35 alin.1 C.p. În baza art.220 alin.1 şi 3 C.p., cu aplicarea art.35 alin. 1 C.p, condamnă inculpatul Dudea Constantin, deţinut în Penitenciarul Craiova, la pedeapsa de 3 ani închisoare. (…) aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a, b şi f C.p., pe o durată de 3 ani, ce se va executa în condiţiile art.68 C.p. (…) interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a şi b C.p., pe durata executării pedepsei principale. (…) menţine arestarea preventivă a inculpatului (…) Deduce din durata pedepsei reţinerea şi arestul preventiv de la 10.06.2014 la zi”, au decis judecătorii.

Daune morale pentru minora abuzată
Tot miercuri, judecătorii au admis acţiunea civilă exercitată din oficiu de către procuror şi au dispus ca Constantin Dudea să-i plătească minorei pe care a abuzat-o suma de 5.000 de lei, cu titlu de daune morale. Acesta va mai trebui să plătească şi cheltuieli judiciare în valoare de 1.000 lei statului. Hotărârea instanţei poate fi atacată cu apel.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here