Cunoscut regizor la nivel naţional, dar şi mondial, Sergiu Nicolaescu s-a născut la Târgu-Jiu, acolo unde a petrecut şi primii cinci ani din viaţă. “Primele amintiri sunt jocurile teribile din vremea când stăteam la Târgu-Jiu. Ne jucam pe malul Jiului. Apoi, tata, care era inginer de drumuri şi poduri a fost mutat la Timişoara”, a declarat regizorul pentru o publicaţie mondenă.
Acesta recunoaşte că a avut o copilărie fantastică. “Stăteam la Timişoara, pe strada Paris, lângă linia tramvaiului 4, iar dincolo de şine era un maidan. Ei, tot terenul acela era domeniul meu. Aveam o gaşcă de 38-40 de prieteni cu care ne jucam de dimineaţa până seara. Şi tot ce am trăit acolo mi-a influenţat existenţa ulterioară. Mai toate filmele mele conţin câte o frântură din acei ani”.
Totdată, în adolescenţă, Sergiu Nicolaescu a avut parte de libertate totală din partea părinţilor. “Tata nici nu a ştiut când am terminat liceul. Niciodată părinţii mei nu au fost la şcoala unde învăţam. Nu era nevoie. Învăţam foarte bine şi ei aveau încredere în mine”.
Şi din năzdrăvăniile copilăriei acesta a vrut să imortalizeze în filmele regizate ani buni mai târziu. “De pildă, tot cu prietenii mei obişnuiam să furăm. Ce ? Obuze. Arme. Uniforme. Dădeam cu ciocanul şi scoteam din obuz praful de puşcă. Erau ca nişte macaroane cărora le dădeam foc în mijlocul străzii, în spatele fetelor. Iar cu armele furate trăgeam. Nimeni nu ne întreba nimic, nimeni nu ne-a prins niciodată. Apoi mergeam în groapa de gunoi, tot în căutare de obiecte speciale. Filmările mele prin gropile de gunoi ale Bucureştiului de acolo s-au inspirat”.
Izabella Molnar
