Târgu-Jiu, locaţia perfectă pentru debutul Festivalului de Peşte

526

Organizatorii Festivalului de Peşte PESCIA 2014 au susţinut o conferinţă de presă, miercuri, ocazie cu care le-au spus jurnaliştilor că municipiul Târgu-Jiu  este locaţia perfectă pentru debutul evenimentului. De vineri, gorjenii pot degusta preparate din peşte şi pot vizita standurile organizate într-un cort de mari dimensiuni, pe Insuliţă.

Cel mai mare festival al peştelui din România, PESCIA, debutează la Târgu Jiu, fiind organizat în cadrul unui proiect cofinanţat prin Programul Operaţional pentru Pescuit 2007 – 2013 „Are balta peşte“, a cărui valoare depăşeşte 1,9 milioane lei. Organizatorii spun că „este un festival care nu s-a mai organizat la cort de o mie de metri pătraţi”, cortul fiind deja amenajat pe Insuliţă, până vineri urmând să se instaleze acolo şi expozanţii. „Prin acest proiect ne propunem să creştem consumul de peşte pe cap de locuitor”, declară organizatorii, care susţin că „Târgu-Jiu este oraşul perfect pentru organizarea primei ediţii a acestui festival. Este un oraş turistic, amplasat pe malul Jiului, perfect pentru profilul evenimentului. Autorităţile au fost deschise, astfel că erau îndeplinite toate condiţiile pentru ca ediţia pe regiunea Sud-Vest să se desfăşoare aici”.

Expoziţii deschise de vineri
Expoziţiile din cadrul Festivalului Peştelui vor fi deschise vineri şi sâmbătă, între orele 10.00 – 18.00, iar duminică, între orele 10.00 – 16.00. „Pe lângă consumul de preparate şi mâncăruri de peşte, vizitatorii festivalului vor putea participa la numeroase demonstraţii realizate de bucătari: de evaluare a prospeţimii peştelui, de tranşare a acestuia, demonstraţii de condimentare şi gătit. Cei interesaţi de beneficiile consumului de peşte vor putea participa la conferinţe susţinute, în fiecare oraş al evenimentului, de către medici specialişti în nutriţie, diabet şi endocrinologie. Amatorii de pescuit vor avea parte de lecţii scurte în standurile de profil, în care vor putea învăţa de la profesionişti tehnici de pescuit sportiv, cum se fac monturile şi nodurile, dar şi cum se folosesc corespunzător echipamentele destinate pescuitului.
Principalul organizator al Festivalului este Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
În cadrul expoziţie vor fi prezenţi: producători şi procesatori de peşte şi produse din peşte, magazine de desfacere, restaurante şi firme de catering care vor oferi game largi de mâncăruri preparate pe bază de peşte.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here