Steaua lui Victor Ponta!

215
predo 005Intrat în săptămâna limpezirilor statutaro-doctrinare şi alegerilor liderului, social-democraţii se confruntă încă cu sarabanda intrărilor şi ieşirilor neanunţate în competiţia pentru şefia de care nu vrea să se despartă “Prostănacu”. Lista candidaţilor fu completată luni, la ceas de seară, cu lansarea deputatului de Gorj, Victor Ponta, actual vicepreşedinte, pe post de candidat unic al taberei anti-Geoană.

Cu mult bun simţ, Victor Ponta recunoaşte că i se părea imoral să candideze împotriva lui Adrian Năstase. Cel care a refuzat participarea la mascarada de congres, cam nedemocratic, pregătită de groparul PSD în ultimii cinci ani. În care a pierdut toate alegerile, inlcusiv bătălia finală cu Traian Băsescu pentru Cotroceni. El s-a făcut că a uitat promisiunea de a-şi da demisia dacă nu-l învinge pe Băsescu. Incorectele alegeri pentru şefia PSD, aşa cum le vede chiar şi preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, sunt sub demnitatea lui Adrian Năstase, ofuscat că “Mircea Geoană nu şi-a depus mandatul, tocmai pentru a putea dirija organizarea Congresului PSD.” Şi candidatul Miron Mitrea se gândeşte foarte serios, conform propriei declaraţii, să-şi retragă candidatura la şefia PSD.

Repolarizările între tabere, după ce duelul Năstase-Geoană nu va mai avea loc, sunt perfect posibile. Maşinaţiunile ,,Prostănacului” par a merge unse, mai ales că congresul va fi pe terenul aranjorului Mariean Vanghelie. Surprinde şi nu prea anunţul lui Cristian Diaconescu de a-şi menţine candidatura, deşi Mircea Geoană i-a dat pe la nas şi lui cu funcţia de prim-vicepreşedinte al PSD, după ce comisese acelaşi gest ba cu Adrian Năstase, ba cu Victor Ponta. Semn că îi este teamă de cei trei.
Abandonul lui Adrian Năstase îi dă şanse mari tânărului Victor Ponta, politician cu reale perspective, pe care, anul trecut, ,,Gorjeanul”, prin semnătura lui Ion Popescu-Brădiceni, îl vedea ca un Obama al României anului 2014!
Abia joi, la ora 16, se va închide lista candidaţilor pe care s-a înscris şi pitorescul nonconformist Radu Mazăre, aflat taman în Brazilia, fără partenera sa de sporturi nautice Elena Udrea. Porumbelul ales drept poştaş şi-a făcut datoria cu depunerea candidaturii şi atât. Ne mai putem aştepta, cum spuneam, la renunţarea tristului Miron Mitrea şi constituirea unui puternic şi autentic pol anti-Geoană.
Cum este şi firesc, organizaţia PSD Gorj va merge pe mâna celui mai tânăr şi promiţător candidat. Unul ce s-a legat nu numai sufleteşte, dar şi prin domiciliul de la Baia de Fier de locurile ce i-au devenit dragi.
Şi până acum, deputatul Victor Ponta s-a bătut în Parlamentul României pentru soarta mineritului şi energeticii Olteniei.
A venit vremea, credem, să sperăm în steaua lui Victor Ponta.
Ca lider al celui mai puternic partid de opoziţie şi singurul care-a mai rămas să reprezinte interesele stângii ar putea ajuta la dezvoltarea economică şi socială a Gorjului.
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here