Prin “Programul Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei” (PNPSCT), Spitalul de Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu a fost dotat, recent, cu aparatură medicală pentru Laboratorul de Analize și pentru secțiile de TBC din unitate. S-a primit o hotă de siguranță microbiologică cu flux laminar, dar și un echipament IT și urmează să ajungă la spital 20 de lămpi bactericide.
Tuberculoza este o boală infecțioasă provocată de bacteria mycobacterium tuberculosis, cunoscută și sub numele bacilul Koch, după cel care a descris-o pentru prima dată în anul 1895. Cel mai frecvent afectează plămânul, mult mai rar alte organe – pleură, ganglioni limfatici, oase, rinichi, meninge, sistem nervos central.
Scopul “Programului Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei” este reducerea mortalităţii, morbidităţii şi transmiterii TB, până când aceasta nu va mai reprezenta o problemă naţională de sănătate publică. Prin acest program, Spitalul de Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu a fost dotat cu aparatură modernă. “Pe Programul Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei am primit o hotă de siguranță microbiologică cu flux laminar, dar și un echipament IT compus din imprimantă, computer și monitor. Urmează să ajungă la noi și 20 de lămpi bactericide necesare pentru dotarea Laboratorului de Analize Medicale și a secțiilor de tuberculoză din spital”, a confirmat Cornel Fîcea, directorul financiar-contabil al Spitalului de Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu.
Factori de risc pentru tuberculoză
Tuberculoza se transmite prin picăturile de salivă eliminate în aer de către bolnavii contagioși prin tuse sau strănut; particulele de dimensiuni foarte mici, aerosolizate, rămân timp îndelungat în aer, de unde pot fi aspirate, ajungând până la nivelul alveolelor pulmonare producând infecția latentă tuberculoasă. Persoanele infectate pot fi identificate prin intermediul testelor cutanate sau serologice, ele au un risc de 5-10% de a dezvolta boala în timpul vieții. Persoanele infectate nu au semne de boală și nu sunt contagioase. Potrivit pneumologilor, evoluția infecției latente către boală se produce mai frecvent în primii ani după contactul infectant în special în condiții de scădere a eficienței sistemului imunitar. Sunt descriși factori asociați cu creșterea susceptibilității la dezvoltarea bolii: condiții medicale (infecție HIV, tratamente imunosupresoare și altele), condiții sociale, dar în multe cazuri nu este identificat un factor ce a favorizat evoluția spre boală a infecției. Progresia bolii se face lent, în săptămâni sau luni de zile, cu apariția simptomelor nespecifice, precum: tuse, scădere în greutate, inapetență, uneori sindrom febril care uneori sunt neglijate de către pacient, acesta fiind unul dintre motivele prezentării cu întârziere la medic.
Tratamentul tuberculozei constă în administrarea unei asocieri de medicamente, pe durată de minim 6 luni.
Minodora Sucea