Şoferul fugar, arestat preventiv

377

Pe numele doljeanului reţinut sâmbătă, după ce a intrat cu maşina într-o căruţă şi a fugit de la locul accidentului, a fost emis mandat de arestare preventivă. Bărbatul de 33 de ani, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei, va sta 29 de zile în spatele gratiilor.

Accidentul s-a produs sâmbătă dimineaţă, pe raza satului Floreşti, şi s-a soldat cu vătămarea corporală uşoară a unui gorjean în vârstă de 67 de ani, din Turburea. Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Craiova, a intrat cu maşina într-o căruţă, după care a fugit de la faţa locului, abandonându-şi autoturismul. Oamenii legii l-au depistat însă două ore mai târziu, pe raza comunei Plopşoru. În urma testării cu aparatul etilotest, doljeanul a prezentat o concentraţie de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, faţă de acesta a fost dispusă măsura reţinerii pe timp de 24 de ore, pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

29 de zile de arest
Duminică, şoferul fugar a fost prezentat cu propunerea de arestare preventivă Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti. „În data de 15 iulie 2012, poliţiştii l-au prezentat pe S.C.N., de 33 ani, din municipiul Craiova, judeţul Dolj, cu propunerea de arestare preventivă, Parchetului, respectiv Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti. Cu această ocazie, pe numele lui S.C.N., suspectat de comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei, instanţa de judecată a emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 zile”, a anunţat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here