Sindicaliştii Sanitas sărbătoresc Ziua Sănătăţii printr-un protest

489

Ca urmare a nemulţumirilor evidente semnalate din toate judeţele ţării privind nerespectarea acordurilor şi a înţelegerilor stabilite cu Sanitas, de către Ministerul Sănătăţii şi CNAS, dar şi ca urmare a apariţiei unui nou contract-cadru care nu bugetează corespunzător spitalele publice, Consiliul Naţional Sanitas a hotărât ca în perioada imediat următoare să declanşeze acţiuni de protest constante la nivel local, manifestări care vor culmina în data de 7 aprilie cu o mişcare de protest la Bucureşti, ce va viza sediul Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Ministerului Finanţelor.

Sindicaliştii de la Sanitas au fost dezamăgiţi de oficialii din Sănătate, întrucât nu au fost respectate acordurile pe care le stabiliseră. Nemulţumiri sunt la nivelul întregii ţări.  Astfel, Consiliul Naţional Sanitas a decis să ia măsuri, stabilind acţiuni de protest la nivel local, dar şi un protest în Capitală, pe 7 aprilie, chiar de Ziua Sănătăţii.
Ţinând cont de premisele acestor demonstraţii sociale de protest, sindicatele Sanitas judeţene vor face demersuri prealabile pentru întrunirea şedinţelor de dialog social la nivelul autorităţilor locale.

Revendicările Sanitas
Principalele revendicări ale angajaţilor din sistemul de sănătate, asistenţă socială şi medico-social sunt: Creşterea veniturilor tuturor salariaţilor; Elaborarea regulamentelor de sporuri; Modificarea Legii nr. 284/2010 cu corectarea inechităţilor cauzate de suprapunerile claselor de salarizare; Alocarea unui procent mai mare din F.N.U.A.S.S. pentru spitalele publice. La protestul din 7 aprilie de la Bucureşti vor participa şi membrii ai Sanitas Gorj. Valentin Popa, liderul organizaţiei gorjene a Sanitas a declarat că îi plac „sărbătorile după victorii”, astfel că Ziua Sănătăţii va fi marcată prin acţiuni de protest, ce vor avea drept scop îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru salariaţii din sistem.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here