Și-a bătut soția și copilul

1230

O femeie, din Văgiulești, și-a dat soțul pe mâna poliției. Aceasta a sunat la 112 și a declarat oamenilor legii că a fost agresată, bărbatul bătându-și și fiul. ,,La data de 9 februarie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizați prin apelul 112, de către, o femeie de 53 de ani, din comuna Văgiuleşti, cu privire la faptul că a avut un conflict spontan cu soțul său. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, un bărbat de 62 de ani, în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul consumului de alcool, ar fi exercitat acte de violență asupra soției și fiului său de 19 ani, din comuna Văgiulești. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Totodată, polițiștii au luat măsura emiterii unui ordin de protecție față de bărbat, pe o perioadă de 5 zile.
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here