În Duminica a doua a Postului Mare al Învierii Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi a săvârșit slujba Sfintei Liturghii la Mănăstirea Dealu Mare, Gorj, ca într-un minunat prilej, pentru cei aproape trei sute de credincioși, de a pregusta din frumusețea glasurilor grupului psaltic al Catedralei Mitropolitane din Craiova, dar și de a desluși marea taină a cuvântului aducător de izbăvire și de mângâiere în vremea postului și a rugăciunii noastre către Bunul Dumnezeu! Chiar dacă meteorologic se prevestea o vreme mai aspră, vântul s-a domolit ca la un semn divin, iar soarele s-a coborât cu o căldură binecuvântată peste inimile celor prezenți, parcă pentru a se dovedi că vorbele nepotrivite și umbra norilor aducători de furtună pălesc în fața rugăciunii și a smereniei, că e mai folositor a căuta urcușul acesta care grăiește de bine un sfânt lăcaș care ne înalță înlăuntrul nostru, ca să prezinte într-o lumină pozitivă și de bun augur temeluirea credinței în această minunată culme a căutărilor îndumnezeite și a cuvintelor care aduc împlinire și mângâiere sufletului nostru, ce se vrea viețuitor și dincolo de intrigile neavenite și nechibzuite ale momentului de cumpănă!
Mănăstirea «Dealu Mare» sau «Micul Tabor» românesc și gorjenesc
Așa cum ne-a relatat Maica Stareță, Monahia Pahomia Pascu, Sfânta Mănăstire «Dealu Mare» supranumită și «Micul Tabor» românesc și gorjenesc se află la 65 km de Târgu-Jiu, spre Craiova, la vest de satul Gârbov(Turceni), în vârful culmii denumite popular «Cioaca lui Surcel». Minunata lavră este străjuită de păduri seculare și se înalță deasupra împrejurimilor ca un sfânt veghetor și ocrotitor, într-un climat de liniște și pace din care răzbate mireasma rugăciunilor ce răsună zi și noapte spre slava cerească. Este o ctitorie a vrednicului de amintire Constantin Săvoiu, membru al Divanului ad-hoc, care a votat Unirea de la 1859 și al cărui trup se află în racla din cavoul de sub sfântul lăcaș, împreună cu osemintele altor membri ai familiei. Mănăstirea are două hramuri: “Adormirea Maicii Domnului” (15 august) și “Sfinții Împărați Constantin și Elena” (21 mai), dar trecând prin mai multe vitregii ale veacului, s-a împlinit ca la 1 februarie 1992, Mitropolia Olteniei să redeschidă acest lăcaș monahal cu viețuitoare de la Mănăstirea «Sfânta Treime» din Strâmba-Jiu, după care s-a început un anevoios proces de reconstrucție și de consolidare a bisericii, precum și a anexelor gospodărești ale mănăstirii, cu mult sprijin al credincioșilor și al oamenilor de bine, pentru că s-au realizat și sperăm că se vor aduce îmbunătățiri unui minunat loc de rugăciune și de închinare!
“Domnul, când găsea credință la oameni, săvârșea minuni”!
La sfârșitul oficierii Sfintei Liturghii, în cuvântul de aleasă învățătură, Mitropolitul Olteniei a vorbit despre Pericopa Evanghelică a Duminicii a doua a Postului Mare, apreciind, așa cum se cuvine, importanța vindecării trupulu și a sufletului nostru de povara păcatului și a bolilor trupești, tocmai pentru a ne pregăti mai bine de a porni spre Împărăția cerurilor, deoarece: “Am ascultat la Sfânta Evanghelie una dintre minunile săvârșite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos în fața mulțimilor, vindecând un bolnav, un om paralizat, un om care nu putea să se miște, adus de alții pe un pat prin acoperișul casei, deci, prezentat înaintea Mântuitorului. Sfântul Evanghelist Marcu ne spune că Domnul a venit în casă, într-o casă cunoscută în Capernaum unde și cu alte ocazii venea și le vorbea oamenilor despre Împărăția Lui Dumnezeu, despre felul cum trebuie omul să se pregătească pentru a trece din viața aceasta și să fie răsplătit pentru faptele bune cu fericirea și odihna în slava Tatălui Ceresc. Atât de mulți au venit să-L asculte pe Mântuitorul Iisus Hristos, așa încât casa în care se afla Domnul cu ucenicii era neîncăpătoare. Sfântul Evanghelist pregătește momentul acesta al vindecării, arătându-ne locul strâmt, locul neîncăpător al casei, ca să sporească și mai mult sublinierea credinței și a evlaviei celor care au purtat pe cel bolnav înaintea Mântuitorului Iisus Hristos. De fiecare dată Domnul, când găsea credință la oameni și la cei care aveau nevoie de sănătate, săvârșea minuni”!
“Avem credință în Dumnezeu, dar n-o exprimăm prin fapte bune”!
Accentuând faptul că tot ceea ce ne îndeamnă și ne îndreaptă pe fiecare dintre noi spre credință este o adevărată minune, Întâistătătorul Eparhiei noastre a ținut să aprecieze că: “Minunea este pentru întărirea credinței, este pentru ca omul să ajungă la maturitate sufletească, să-și întărească și mai mult convingerea că Dumnezeu este acela care face ca lucrurile să fie de folos și noi să avem cele trebuincioase vieții noastre, ca mai apoi să le dobândim mai desăvârșit în viața cea de dincolo. Deci, în momentul în care Mântuitorul Hristos vorbea în Capernaum, iată, s-au aflat câțiva oameni credincioși, niște oameni care nu cereau pentru ei vindecare, ci, pentru un semen de-al lor, un apropiat de-al lor. Nu ne spune Sf. Evanghelist Marcu, dacă erau rude sau apropiați ai casei omului bolnav, ci, ne arată numai credința lor. Aceasta ne face să credem și ne îndeamnă și pe noi să fim convinși că numai credința în Dumnezeu este aceea care ne apropie de cel Atotputernic, și aceasta este bine primită înaintea milostivului Dumnezeu. Dacă erau din familia celui bolnav, noi nu știm, dar înțelegem că ei îl iubeau mult. Această credință a lor, că Mântuitorul Hristos îl va vindeca pe cel bolnav era însoțită și de iubirea celui bolnav, de mila pe care o aveau pentru cel bolnav, că de multe ori, noi, oamenii, avem credință în Dumnezeu, dar n-o exprimăm prin fapte bune”.
“Să-L rugăm pe Preabunul Dumnezeu să ne întărească în credința noastră”!
Întregul Cuvânt de învățătură a Stăpânului nostru Mitropolit, putem spune că a fost un îndemn la rugăciune ziditoare de suflet și la post, mereu să ne rugăm cu smerenie, să fim uniți și iertători cu semenii noștri, pentru că: “Ajungem ca paralizatul din Evanghelia de astăzi, iar așa cum s-a rugat, bineînțeles, și bolnavul din Evanghelie, dar boala lui era atât de avansată, încât el nu se mai putea mișca. Dar, ca să vină înaintea Mântuitorului Hristos, avea nevoie de alte ajutoare, de alte puteri, de alt sprijin, și acesta era sprijinul apropiaților săi. Vedem că Dumnezeu ne ascultă rugăciunea noastră, dar uneori face ca boala să fie mai îndelungată, ca să răsplătească și celui bolnav, care se roagă, dar și celui care îl aduce înaintea Doctorului, cum este cazul din Evanghelia de astăzi. Să amintim că în această zi de Duminică, îl cinstim pe unul dintre marii părinți ai bisericii, Sf. Grigorie Palama, cunoscut ca sfânt al luminii necreate, cel care a văzut Lumina Lui Dumnezeu, cel care, ca și Sfinții Apostoli, Petru, Iacob și Ioan, de pe Muntele Taborului, a văzut și el Lumina în rugăciune! Să-L rugăm pe Preabunul Dumnezeu să ne întărească în credința noastră, în evlavia noastră, iar osteneala noastră s-o răsplătească cu al Său Har și cu a Sa iubire de oameni, acum și pururea și în vecii vecilor, Amin”!
La sfârșitul Sfintei Liturghii, în trapeza mănăstirii, harnicele măicuțe ostenitoare le-au dăruit credincioșilor o mâncare de post gustoasă și binevenită, sub îndrumarea celor două starețe prezente la slujbă, Maica Stareță Monahia Marina Gligor, de la Mănăstirea «Sfânta Treime», Strâmba-Jiu și Maica Stareță, Monahia Pahomia Pascu!
Profesor, Vasile GOGONEA
