Romanescu: Nu este cazul unei carantine la Târgu Jiu!

1165

„Nu este cazul unei carantine, în acest moment, la nivelul municipiului Târgu Jiu! Nu trebuie să ne hazardăm acum cu astfel de propuneri și sper ca autoritățile județene să nu facă la un moment dat greșeala să ia o asemenea decizie fără să mă consulte în calitate de reprezentant al orașului. Continuăm să luăm toate măsurile care țin de Primăria Municipiului Târgu Jiu pentru a limita riscul infecției cu COVID-19. Mizez, totodată, pe responsabilitatea dumneavoastră, a cetățenilor, și fac un apel pentru respectarea regulilor impuse de autorități, mai ales în ceea ce privește evitarea zonelor aglomerate și purtarea măștii. Pe lângă riscul creșterii numărului de infectări, ne-am putea lovi, la un moment dat, de impunerea unei carantine la nivelul municipiului, ceea ce nu este de dorit. Știu, astfel de măsuri radicale sunt discutabile și crează controverse, dar ne-am putea regăsi într-o asemenea situație.
Repet: nu este cazul acestei măsuri acum! Avem instituții care se implică, o echipă medicală profesionista care depune eforturi uriașe în aceasta luptă, chiar și primăria a detașat câteva zeci de persoane către DSP, Politia Locală a intrat în subordinea Ministerului de Interne și acționează conform directivelor de acolo, luăm toate măsurile recomandate de specialiști. Sunt convins că dacă lucrăm împreună, dacă respectam toate aceste eforturi, vom trece cu bine peste această perioadă tulbure”, a afirmat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu, în urma declarațiilor făcute de prefectul de Gorj care a spus ca ia în calcul carantinarea Târgu Jiului dacă rata de infectare va mai crește.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here