Rîsu Jr., la beci pentru 15 zile

333

Picture 024Judecătoria Târgu-Jiu a emis ieri mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 15 zile pe numele lui Constantin Rîsu. Fiul cunoscutului om de afaceri Constantin Rîsu este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autoturism în stare de ebrietate după ce, în noaptea de duminică spre luni, a provocat un grav accident de circulaţie, soldat cu rănirea a două tinere.

Rîsu Jr. a fost reţinut luni sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autoturism în stare de ebrietate. Tânărul de 30 de ani este autorul unui grav accident de circulaţie, ce s-a produs în noaptea de duminică spre luni, pe o stradă din municipiu. În Picture 019urma accidentului, două tinere în vârstă de 21, respectiv 22 de ani, care se deplasau regulamentar Picture 028pe trotuar, au fost grav rănite. „La data de 22.04.2012, în jurul orei 23.58, învinuitul, care conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Târgu Jiu, în apropierea unei intersecţii, a pierdut controlul direcţiei, lovind un număr de 3 autoturisme ce erau parcate regulamentar, precum şi două persoane ce se deplasau pe trotuarul din apropiere. Ca urmare a impactului, a rezultat vătămarea corporală a numitei V.B.E., precum şi vătămarea corporală gravă a numitei F.G., care au suferit leziuni ce necesită pentru vindecare un număr de 50-55 zile, respectiv 70-80 zile de îngrijiri medicale, conform certificatelor medico-legale întocmite IMG_5187de Serviciul de Medicină Legală Gorj. Întrucât conducătorul auto prezenta halenă alcoolică, a fost condus la spital, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge, care au atestat că acesta avea o alcoolemie peste limita legală, respectiv de 1,65 g la ora 00.41 şi 1,60 g ‰ la ora 01.41” se arată într-un comunicat emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. „Şi-a recunoscut vina în producerea accidentului şi regretă enorm cele întâmplate”, a spus avocata acestuia, Simona Şomăcescu, la ieşirea de la audieri. Rîsu Jr. a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile dar magistraţii au dispus reducerea perioadei la 15 zile. Rîsu nu a mai aşteptat 24 de ore pentru a face recurs la decizia instanţei, depunând încă de ieri recursul. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă să stea până la cinci ani în spatele gratiilor.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here