Revelionul Solidarității îi sare pe târgujieni!

47

Autorităţile din municipiul Târgu Jiu nu vor organiza nici în acest an Revelionul Solidarităţii. La Târgu Jiu, acest eveniment dedicat persoanelor nevoiașe nu s-a mai organizat de trei ani de zile. Totuși, primarul de Târgu Jiu, Marcel Romanescu a precizat că o masă specială la trecerea dintre ani va fi oferită la fiecare centru social din subordinea Primăriei și Consiliului Local, meniul fiind unul specific Sărbătorilor de iarnă. De un meniu tradițional vor avea parte de Revelion și beneficiarii Centrului ”Casa Iris”, precum și cei care iau masa la Cantina de Ajutor Social. Aceștia din urmă au primit în data de 27 decembrie mâncarea pe mai multe zile, respectiv până pe 2 ianuarie inclusiv. Cantina de Ajutor Social de la Târgu-Jiu funcţionează din anul 1957 şi de-a lungul anilor numărul asistaţilor a cunoscut fluctuaţii. Reprezentanţii Direcţiei Publice de Protecţie Socială Târgu-Jiu spun că meniul fiecărei săptămâni este unul variat şi asupra întocmirii lui se ţine cont de părerile asistaţilor sociali.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here