Răuţ, martor nocturn la procesul ex-şefului IT al CE Turceni

386

IMG_4751 insŞeful Corpului de Control de la Complexul Energetic Turceni, Ion Răuţ, a fost citat ieri de Tribunalul Gorj drept martor în procesul penal al fostului salariat Marian Enache. Ieri la orele 18.30, Răuţ încă aştepta pe la uşa instanţei să fie chemat pentru a face declaraţii în procesul în care fostul salariat al unităţii energetice a fost trimis în judecată de către DIICOT Gorj pentru comiterea unor infracţiuni contra confidenţialităţii şi integrităţii datelor şi sistemelor informatice.

Răuţ nu a fost singurul salariat al CE Turceni aflat marţi în postura de martor, în aceiaşi poziţie mai aflându-se alte trei persoane.

Fostul şef al departamentului IT din cadrul Complexului Energetic Turceni, Marian Enache, a avut ocazia ieri după-amiază să asiste la primele declaraţii date de colegii săi în dosarul în care el este acuzat de fapte care îi pot aduce până la 12 ani de puşcărie. Bărbatul este acuzat de DIICOT că a accesat fără drept conturile de e-mail ale şefilor Complexului Energetic sau ale unor colegi, informaţiile strânse din aceste conturi fiind transmise ulterior către adresa de e-mail ionrauţ@gmail.com, adresă care îi aparţine lui Ion Răuţ, fost director de resurse umane şi actual şef al Corpului de Control la Turceni. Adresa de pe care Răuţ primea e-mailuri cu informaţii interne din unitate a fost identificată ca fiind „lp_marmota”, un cont creat pe gmail.com. Primul martor audiat ieri a fost o angajată a serviciului contabilitate, care nici măcar propria adresă de e-mail nu o cunoştea, femeia mărturisind că nu este specialistă în IT. Ea ţine însă evidenţa biletelor de concedii de odihnă în ţară şi străinătate, printre altele, mărturisind că a aflat de spargerea adresei de e-mail după ce a fost anunţată de colegii care se ocupă de serviciile IT în CE Turceni şi audiată de procurori. Actualul şef al departamentului IT, Valentin Dumitru Simionescu a fost următorul martor, acesta încercând să îşi adapteze limbajul tehnic din declaraţie pentru a nu-l pune în încurcătură pe magistratul de caz. El a explicat că pe 14 ianuarie anul trecut un alt coleg i-a adus la birou un stick de memorie cu „print screen”-uri făcute după zeci de mailuri trimise către Răuţ. „Erau capturi de imagini de ecran făcute după e-mailuri, inclusiv de la adresa mea, dar şi ale angajaţilor unităţii, cu diferite documente şi informaţii despre activitatea fiecărui angajat din imaginile respective. Am mers la directorul general care imediat a anunţat Poliţia”, a explicat Simionescu. Cel care a descoperit e-mail-urile „marmotei” a fost Alin Popescu, acesta declarând, sub jurământ, că a fost deranjat de faptul că numele său îi apărea într-o listă cu primele şefilor din Complex, suma trecută în dreptul său fiind mult mai mare decât cea încasată. Acesta chiar a menţionat că jurnaliştii ar trebui să se documenteze mai bine, el fiind împotriva publicării în presă a informaţiilor despre primele şefilor, lucru cu care nu a fost de acord nici măcar judecătorul de caz, magistratul menţionând că el sau un coleg de-al lui riscă să devină subiect de presă chiar şi pentru un covrig de un leu…Cum a ajuns Popescu la e-mail-uri? El a fost cel care i-a creat conturile de e-mail lui Răuţ şi, ştiind că acesta nu mai lucra în acea perioadă la CE Turceni, cunoscând şi relaţia bună a fostului director cu unii jurnalişti, l-a suspectat imediat de scurgeri de informaţii. Aşa a descoperit acesta numeroase e-mail-uri ce-i fuseseră transmise lui Ion Răuţ, ulterior, anchetatorii descoperind că baza de date a Complexului Energetic era accesată de la un calculator din Filiaşi, localitate în care domiciliază şi Enache. Audiat în dosar, Ion Răuţ a menţionat că el primeşte 7000 de e-mailuri pe an şi nu citeşte nici măcar jumătate din ele, din lipsă de timp. El nu a negat că ar fi putut primi informaţii de la „marmotă”, menţionând că nu îşi mai aduce aminte, el spunând şi că o parte din informaţiile pe care le-a primit de la Complex au ajuns la presă. Şeful Corpului de Control a recunoscut că nu se pricepe la calculatoare şi la e-mailuri, precizând că nu a folosit informaţiile primite prin poşta electronică în procesele pe care le-a avut în ultimii ani cu unitatea în cadrul căreia acum lucrează. Următorii martori din acest dosar vor fi audiaţi tocmai peste o lună, atunci când a fost programat un nou proces în acest dosar.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here