Pușcărie cu suspendare după ce a păcălit statul

700

Patronul unor firme din Padeș a aflat, ieri, verdictul magistraților gorjeni în dosarul în care a fost judecat pentru înșelăciune în formă continuată și falsificarea unui înscris, dar și pentru inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, pentru a obține un folos patrimonial injust. Sever Corlan a fost trimis în judecată de procurori la începutul anului pentru că, la fel ca alți patroni din Gorj, deja condamnați penal, inclusiv cu executarea pedepsei, a convins mai mulți gorjeni că îi angajează, în realitate el falsificând acte și semnături ale acestora pentru a încasa subvențiile acordate de stat pentru firmele care salarizează persoane defavorizate.
Instanța a dispus acum mai multe pedepse, care au fost contopite într-una singură, care nu îl trimite însă pe afacerist în spatele gratiilor. “Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor total de 1 an închisoare reprezentând 1/3 din totalul celorlalte două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare. In baza art. 45 al. 1 C.pen., alături de pedeapsa principala, se aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b şi g C.pen. ( funcţia de administrator de firmă şi activitatea de comerciant) pe o durată de 3 ani, ce se va executa potrivit dispoziţiilor art. 68 C.pen. În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe un termen de supraveghere de 3 ani”, a stabilit Judecătoria Târgu-Jiu.
Pe parcursul perioadei de supraveghere bărbatul trebuie să fie permanent la dispoziția organelor judiciare, să își justifice sursele de venit, dar și să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunității la Primăria sau Școala Gimnazială Padeș. În plus, magistrații au decis ca el să dea înapoi statului banii pe care i-a încasat ilegal. “Admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă AJOFM Gorj şi,în baza art. 14 C.pr.pen. raportat la art. 346 C.pr.pen., obligă inculpatul, la plata către partea civilă A.J.O.F.M. Gorj,a sumei totale de 370.791 lei cu dobânda legală până la achitarea integrală a debitului. Admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă Agenţia Judeţeană pentru plăţi şi Inspecţie Socială Gorj şi,în baza art. 14 C.pr.pen. raportat la art. 346 C.pr.pen., obligă inculpatul, la plata către partea civilă Agenţia Judeţeană pentru plăţi şi Inspecţie Socială Gorja sumei totale de 28.065 lei cu dobânda legală până la achitarea integrală a debitului”, a decis instanța, verdictul nefiind definitiv.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here