Priorităţile strategice şi planurile de acţiuni sectoriale pe 2016 ale MENCS

505

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a stabilit priorităţile strategice şi planurile de acţiuni sectoriale pe anul 2016, în domeniul educaţiei şi cercetării.

Potrivit unui comunicat al MENCS, în perioada următoare eforturile ministerului vor viza îndeplinirea următoarelor obiective strategice: asigurarea transparenţei în educaţie şi cercetare, reglementarea şi implementarea la scară naţională a învăţământului profesional dual, îmbunătăţirea tranziţiei de la învăţământul secundar superior (clasele a XI-a şi a XII-a) la învăţământul terţiar (facultate) – acces şi echitate, implementarea Strategiei de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare (2014-2020) pentru specializare inteligentă și internaţionalizarea învăţământului superior. Ca procese interne pentru atingerea acestor obiective, MENCŞ şi-a propus dezvoltarea şi integrarea Sistemului Informatic din Educaţie şi Cercetare, dezvoltarea învăţământului preuniversitar şi a capacităţii instituţionale a universităţilor, creşterea siguranţei activităţii de învăţământ şi reabilitarea seismică a clădirilor şi căminelor studenţeşti, dezvoltarea cercetării şi dezvoltării în România. În materie de procese legislative, se impune adaptarea cadrului normativ şi legislativ privind educaţia şi cercetarea.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here