Prime de milioane de euro la companiile statului

382

pag 3Ziua Energeticianului, sărbătorită pe 20 iulie, reprezintă un prilej de bucurie pentru salariaţii din sistemul energetic. Aceştia au încasat prime de ziua lor şi au beneficiat şi de o zi liberă de la serviciu. În scurt timp, salariaţii din energie, vor fi urmaţi de minerii de la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, în privinţa încasării primelor.

Şi în acest an, Complexurile Energetice din Gorj, Turceni şi Rovinari, au acordat de ziua energeticianului, sărbătorită în 20 iulie, prime pentru toţi salariaţii. La Complexul Energetic Turceni, angajaţii s-au bucurat de o primă mai mare decât la Rovinari. Ei au încasat 625 de lei pentru fiecare salariat, în timp ce la Complexul Energetic Rovinari, angajaţii au beneficiat de prime de 300 de lei, urmând ca pe 17 august, de ziua Minerului să primească şi diferenţa până la 600 de lei. În afara primelor, administraţia le-a mai acordat şi o zi liberă de la serviciu.

Ziua Minerului, sărbătorită şi ea cu prime

La Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, ortacii vor beneficia şi ei pe 17 august de prime, constând în bonuri valorice de 600 de lei. Un simplu calcul arată că pentru cei peste 16.000 de salariaţi din sistemul minier şi energetic, statul scoate din conturi peste 2 milioane de euro, doar pentru acordarea primelor de ziua Energeticianului şi cea a Minerului. Primele au fost stabilite prin contractul colectiv de muncă, negociat între administraţie şi sindicate la începutul fiecărui an.

Companii cu pierderi!

Faţă de anii trecuţi, toate cele trei entităţi energetice au înregistrat pierderi mari în acest an. În cifre, singura companie care stă mai bine decât celelalte este Complexul Energetic Turceni. În rest, Rovinariul şi SNLO trec printr-o situaţie economică dificilă. Cu toate acestea, în acest an, Complexul din Turceni a înregistrat cea mai mare pierdere din istoria existenţei unităţii. „Din 2004, de la înfiinţare şi până acum, Complexul Energetic Turceni a avut cea mai mare pierdere, una istorică. Nu ştiu dacă aceasta provine din exploatare, producţie, investiţie, însă situaţia financiară este dificilă”, a explicat fostul director al Complexului Energetic Rovinari, Laurenţiu Ciurel. De altfel, toate cele trei companii, aflate în subordinea Ministerului Economiei, vor face disponibilizări până la sfârşitul acestui an. Cu tot cu cele făcute deja la începutul anului, numărul celor daţi afară se va ridica la aproape o mie.

Gabriela Mladin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here