Pregătiri pentru deschiderea școlilor din municipiul Motru

901

Odată cu deschiderea noului an școlar, pe 10 septembrie, autoritățile locale din Motru au început ample pregătiri. Viceprimarul cu atribuții de primar, Cosmin Morega, a întrunit, luni, o ședință de lucru cu directorii de școli din oraș pentru a vedea stadiul lucrărilor, cât și a stabili programul de deschidere a anului școlar. Directorii au stabilit de comun acord ca festivitățile de deschidere a anului școlar să fie efectuate în curtea fiecărei unități de învățământ după un program bine stabilit.

Până la festivitățile de lunea viitoare, Direcția Publică Motru va ajuta instituțiile pentru a le cosi spațiile verzi, iar personalul de la 416 să-i sprijine cu anumite lucrări de igienizare. Din discuțiile avute în acest cadru, toți directorii de școli au anunțat că unitățile de învățământ din oraș, două școli generale, două licee și grădinițele sunt pregătite pentru începerea noului an școlar. “Deschiderea noului an școlar se va face în curtea fiecărei școli, între orele 9.00-10.30, conform celor stabilite de comun acord cu directorii de școli la ședința de luni. Astfel, părinții și bunicii își vor putea însoți copiii în prima zi de școală în curțile unităților educaționale unde se vor desfășura activități specifice”, a declarat viceprimarul cu atribuții de primar. De altfel, tot ieri, o comisie formată din reprezentanți ai Prefecturii Gorj, Inspectoratului Școlar și ai Primăriei Motru a verificat starea în care se află școlile din oraș. Școala din Ploștina este singura cu probleme, dar își va deschide totuși porțile pe 10 septembrie, urmând ca deficiențele să fie remediate pe parcurs, aici învățând un grup restrâns de copii de etnie rromă.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.