Ponta nu-l bagă-n seamă pe „Zeus” ?!

423

Anunţat cu surle şi trâmbiţe de tenacele Mihai Gâdea că va răspunde acuzelor preşedintelui Traian Băsescu, la emisiunea sa Sinteza zilei, primul ministru, Victor Ponta, a fost cel puţin diplomat. Fie că a jucat teatru şi a ascuns o parte a compromisurilor dintre cei doi semnatari ai Pactului de coabitare, fie că a fost sincer el a convins.

Plictisit sau pur şi simplu aghesmuit, nu ştim precis pricina, Traian Băsescu s-a lansat în nişte acuze anapoda. Asta după ce cu câteva zile înainte se putea crede că-i membru USL cu acte în regulă. E drept că nici atunci nu fusese cu mintea limpede – ori o făcuse chiar intenţionat – gratulându-l pe primul ministru Victor Ponta că reuşeşte să continue şi să păstreze macrostabilitatea creată – culmea tupeului – de Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu. Preşedintele sau Guvernator de colonie, ce-o fi el, a mai acordat un interviu Gălăgios şi plin de inepţii. În stilu-i caracteristic, de caţă generatoare de scandaluri politice şi diversiuni. Fostul preşedinte-jucător, Traian Băsescu, – în spatele căruia s-au ascuns şi încă se ascund nenumărate personaje suspectate de corupţie în ultimii aproape 9 ani – s-a trezit iar vorbind. Cică: „USL a ratat aderarea la Schengen(Unde PDL a înfrânt!, n.m. I.P.). Ne trebuie un Guvern component.” Fără a se cunoaşte noua Constituţie şi viitoarele prerogative ale preşedintelui unei republici democratice, guralivul mai aiurează: „România nu are nevoie de un preşedinte care să facă să se aştearnă liniştea”. Ce spui Franţ? Păi noi ştiam că preşedintele este ales de popor, iar „Zeus”, cum v-aţi autointitulat Măria Voastră, veţi fi în 2014 un simplu cetăţean. Probabil, cu drept de vot. Că drept de opinie aveţi şi acum. Dar vă prea amestecaţi şi acolo unde nu vă fierbe oala!
După cum spuneam, premierul, Victor Ponta, a făcut un „en pasant”, cum se spune-n şah şi i-a replicat lui Mihai Gâdea: „De ce trebuie să-i răspund eu preşedintelui Băsescu? Eu nu dau socoteală în faţa lui!” Şi are perfectă dreptate, fiind administratorul averii ţării el dă seama în faţa Parlamentului. Şi ca om politic şi preşedinte al PSD în faţa alegătorilor. M-am convins că primul ministru, Victor Ponta – indiferent care-i motivaţia răspunsului său – practică un joc politico-diplomatic pe greşeala adversarului. Şi este cu toate compromisurile uneori nedrept dar extrem de eficient. Nu se poate lăuda cu prea multe realizări cabinetul Ponta, dar unele esenţiale şi curajoase există – refacerea salariilor bugetarilor, înlăturarea impozitării ilegale a pensiilor şi introducerea indexării lor plus unele contracte ale „băieţilor deştepţi” anulate -, dar după 16 luni de zile leul are cea mai bună cotaţie în raport cu euro Ceea ce nu-i puţin lucru.
Ion Predoşanu

P.S. Miercuri, Curtea de Apel din Milano a confirmat o pedeapsă de un an de închisoare pentru fraudă fiscală prietenului lui Băsescu, ex-premierul italian, Silvio Berlusconi, plus o interdicţie de a ocupa orice funcţie publică timp de cinci ani. Parafrazând un celebru refren lansat de însuşi Traian Băsescu se va putea cânta: „Traiane, nici nu ştii/ Cât de mic începi să fii!” (Ion Predoşanu)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here