Platforma de E-learning a profesorilor de religie s-a extins

2382

Platforma de E-learning a profesorilor de religie din Arhiepiscopia Craiovei s-a extins. La numai două luni de la lansare, au crescut atât numărul autorilor ce au dorit să contribuie cu materiale, cât și varietatea resurselor puse la dispoziția cadrelor didactice.

Platforma E-learning a profesorilor de Religie din Arhiepiscopia Craiovei a fost lansată oficial pe 22 septembrie și este disponibilă la adresa web https://e-religie.ro/. În cele două luni care au trecut de la lansare, platforma s-a extins semnificativ, crescând atât numărul profesorilor ce s-au arătat interesați să contribuie cu materiale de specialitate, cât și numărul județelor din care provin aceștia. Astfel, potrivit site-ului mitropoliaolteniei.ro, în prezent contribuie cu materiale de specialitate profesori de religie din 15 judeţe ale ţării (judeţele Vâlcea, Mehedinţi, Olt, Brăila, Cluj, Tulcea, Maramureş, Sălaj etc). ,,Proiectul a fost aplaudat de către profesori de specialitate din întreaga ţară, astfel că mulţi dintre aceştia şi-au exprimat intenţia de a contribui cu materiale, devenind autori în cadrul platformei. Reacţia de apreciere se reflectă şi în numărul utilizatorilor, între 2000 şi 2800 zilnic, care accesează în fiecare zi aproximativ 25.000 de pagini. Un rezultat foarte bun, după cum apreciază coordonatorii platformei, care astfel îşi propun să dezvolte tot mai mult conţinutul acesteia. În acest scop, au fost introduse pe pagina platformei secţiuni noi, cu resurse foarte importante pentru cadrele didactice, şi anume Biblioteca online, Sinaxar şi Videoteca. În cadrul bibliotecii virtuale pot fi găsite în format online cărţi reprezentative în acest domeniu, printre care „Biblia”, „Catehismul creştinului dreptcredincios”, „Despre post. Texte filocalice, maxime, cugetări”, „Despre rugăciune. Texte filocalice, maxime, cugetări”, „Educatori creştini ai neamului românesc”, „Sfânta Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie”, „Simbolul de credinţă pe înţelesul copiilor” etc. În cadrul Sinaxarului, utilizatorii platformei pot găsi informaţii despre vieţile Sfinţilor, iar Videoteca din cadrul platformei conţine aproape 600 de materiale video care pot fi utilizate în cadrul orelor de religie”, se mai arată pe site-ul menționat mai sus. Platforma E-learning a profesorilor de Religie urmărește să acopere întreaga programă școlară, de la clasa pregătitoare până la clasa a XII-a și să asigure învățarea la distanță într-un mediu educațional bazat pe colaborare, care îmbină metodele didactice tradiționale cu metode bazate pe mijloace IT, folosind Google forms și Learning Apps. Echipa de implementare a proiectului este alcătuită din: ÎPS. Prof. Univ. Dr. Irineu Popa, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Pr. Dr. Gabriel Sorescu, Consilier Învățământ, Pr. Prof. Univ. Dr. Nicolae-Răzvan Stan, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, Prof. Dr. Iuliana Gheorghe, Inspectoratul Școlar Județean Dolj, Pr. Prof. Neofit Stănciulescu, Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Prof. Drd. Carmen Oprea, Metodist ISJ Dolj, Diac. Drd. Adrian Lupu, Inspector Învățământ și dl. Florin Oprea, specialist IT.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here