Peste 15 tone de cărbune, confiscate de poliţişti

289

În urma unor controale efectuate marţi, pe DE 79 Bâlteni, poliţiştii rovinăreni au confiscat peste 15 tone de cărbune lignit, transportat fără documente legale de provenienţă. Pe parcursul acestei acţiuni, poliţiştii au mai confiscat şi 60 de litri de motorină.

Marţi, în intervalul orar 16:00-24:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Rovinari şi Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au acţionat pe DE 79 Bâlteni, pe linia prevenirii şi combaterii sustragerilor de cărbune şi subansamble din unităţile miniere. Cu această ocazie, oamenii legii au depistat trei conducători auto care transportau ilegal cărbune şi produs petrolier. Unul dintre aceştia, un tânăr de 23 de ani din Rovinari, transporta cu o autoutilitară cantitatea de 7.280 kg cărbune energetic lignit – bulgări, pentru care nu a putut prezenta documente legale de provenienţă; din acest motiv, tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1500 lei iar întreaga cantitate de cărbune a fost confiscată. Un alt rovinărean a fost depistat de oamenii legii în timp ce transporta cu o autoutilitară 8.500 kg de cărbune energetic lignit – bulgări, deşi avea aviz de însoţire a mărfii pentru cantitatea de 5.080 kg cărbune. Împotriva sa a fost luată măsura sancţionări contravenţionale cu amendă în cuantum de 1000 lei şi s-a dispus confiscarea cantităţi de 8.500 kg cărbune. Cu amendă s-a mai ales şi tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Urdari, care transporta în portbagajul autoturismului proprietate personală 60 litri de motorină; deoarece nu a putut prezenta documente legale de provenienţă pentru cantitatea de produs petrolier transportată, împotriva acestuia s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în cuantum de 1000 lei iar întreaga cantitate de motorină a fost confiscată.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here