Pericolele din munţi

710

Majoritatea sporturilor montane sunt considerate extreme. În cursul practicării acestora, doza de pericol poate fi mai mare sau mai mică, în funcție de activitatea desfășurată. Prin cunoștințe și pregătire, participanții caută să reducă această doză la un nivel cât mai mic.

Limita personală a responsabilității nu o cunoaște cu exactitate decât cel în cauză, niciodată altul. „Această limită – scria un cunoscut alpinist – exclude acel domeniu al sporturilor montane ce se identifică cu un joc de noroc”. Aici se situează activitățile umane caracterizate prin pericole obiective: escaladele la care predomină de la început condițiile meteo proaste, escaladele la care echipamentul nu corespunde scopului propus, unde ambiția și teribilismul fac ca limita posibilităților proprii să fie uitate, și, nu în ultimul rând, mersul solidar pe munte.
În funcție de proveniență, specialiștii montani definesc două categorii de pericole: subiective și obiective, amândouă la fel de importante. Totuşi, la ora actuală se consideră că pericolele subiective fac cele mai multe victime în munți. Acest fel de pericole au geneza însuși în subiect (în cazul nostru practicantul unui sport montan) și depind în cea mai mare măsură de intelectul său. Un loc important îl ocupă ignoranța însoțită de neglijență şi delăsare. Înainte de a face primii pași în practicarea sporturilor montane este neapărat nevoie să cunoaștem bine terenul de joc, muntele în cazul nostru, sub toate aspectele sale, să ţinem cont de regulile “jocului” şi în mod continuu să învățăm din experiența altora. Dacă este posibil, trebuie urmate cursuri de specialitate sub supravegherea unor instructori atestaţi.
Experiența se câştigă parcurgând la început trasee uşoare, necesare formarii deprinderilor de a învinge greutăţile, prima dată mai mici, iar cu timpul mai mari şi mai complexe. Nu trebuie sa ne hazardăm de la început pe trasee lungi, dificile ori pe vreme nefavorabilă.
Toate sporturile legate de munte necesită o bună condiție fizică, iar aceasta se obţine prin antrenament pe “terenul de joc”, adică muntele în cazul nostru.
O sursă importantă de pericole, în opinia specialiștilor, o constituie oboseala ce conduce la slăbirea rezistenței fizice și atenției, cu neglijarea regulilor muntelui. În acest sens se poate aminti alimentația corespunzătoare pe munte şi este necesar, susţin specialiştii, să fie acceptată ideea că nu trebuie să se ajungă până la epuizarea totală a resurselor fizice, ci alimentația să se facă rațional pentru a completa caloriile consumate prin efort.
Principalele aptitudini și calităţi pentru practicanţii de sporturi montane sunt fie înnăscute, fie dobândite prin şcoala și educaţie.
Pericolele obiective îşi au natura în ”obiect”, deci în natura înconjurătoare. O mare atenție trebuie acordată banalului mers, mai ales pe porţiuni de iarbă ce alternează cu trepte stâncoase verticale. Adesea un traseu montan pare la prima vedere foarte simplu, dar în realitate el este periculos prin iarba udă, porţiuni de muşchi umed şi chiar pasaje de stâncă înierbată.
Nu mai puțin periculoasă este stânca friabilă, degradată de acțiunea agenților externi. Vizibil sau mai puțin, orice stâncă suferă de pe urma factorilor externi și acest lucru trebuie verificat de fiecare dată când avem de-a face cu porțiuni de stâncă friabilă. De asemenea, trebuie evitată dislocarea de pietre care pot constitui adevărate proiectile pentru cei aflaţi mai jos. Porţiunile de stâncă friabila se pot recunoaşte uşor după conurile de grohotiş aflate la baza lor. Alt pericol îl reprezintă îngheţul și dezgheţul succesiv care în munţii noştri se produce de regulă spre sfârşitul iernii. Aceste fenomene, ca şi ploile torenţiale, pot provoca căderi de pietre izolate sau în avalanşe, ajungându-se chiar până la dislocarea de lespezi întregi. Stânca udă şi în special cea acoperită de mâzgă este cu mult mai alunecoasă decât cea uscată, astfel că anumite pasaje care pe vreme bună se trec uşor, în stare udă devin de netrecut. Un alt pericol nu mai puţin important îl constituie hipotermia. Apa în combinaţie cu frigul şi vântul, chiar dacă nu coboară sub 0C, poate provoca hipotermii. S-au înregistrat cazuri de hipotermie şi degerături chiar la temperaturi pozitive (+5C). Răcirea mâinilor până la amorţirea lor este deosebit de periculoasă, diminuând siguranţa deplasării pe teren muntos. Vara, în timpul averselor de ploaie, este bine ca turiștii să se adăpostească în locuri fără pericol pentru descărcările electrice. De asemenea, în cazul pierderii orientării din cauza ceții este bine să așteptăm până când vizibilitatea permite reluarea drumului fără să ne aventurăm şi să ne rătăcim. În toate aceste cazuri trebuie păstrat calmul şi trebuie evitată cu orice preţ starea de panică.
Mugurel PETRESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here