A scrie despre Săptămâna Patimilor Mântuitorului nu mi se pare a fi tocmai un subiect prea la-ndemână unui laic. Dar despre patimile de acum şi cele de după Zodia Portocaliilor băsescieni – un fel de Zodia Cancerului – ar merge, parcă.
În fond, zilele şi greii ani ai Zodiei Cancerului Portocaliu au început mai demultişor, s-au perpetuat şi înăsprit cu deosebire de la apariţia dezastruoaselor Guverne PreşBăsescu-Boc-MeReU. Vorba poetului şi publicistului Lucian Avramescu: „Sărăcia noastră este bogăţia mafiei lui Băsescu”. Nici nu ştiu cu ce să încep. Nivelul de trai din ce în ce mai scăzut nu poate fi pus, la nesfârşit, pe seama guvernărilor postdecembriste. De bine, de rău am mai avut în ţărişoara noastră şi prim miniştri cu guvernări suportabile ori de-a dreptul acceptabile. Şi mă refer la premierii Nicolae Văcăroiu, Adrian Năstase şi chiar Călin Popescu Tăriceanu. Repet, toate cu bunele şi cu relele lor, întrucât perfecţi n-au fost nici cei trei. Oricum, niciunul prost administrator al averii României, pe care-o aveau de administrat. De prin 2005 încoace, numărul ţărilor prietene s-a redus drastic. Şi aici vina aparţine în întregime preşedintelui Traian Băsescu, în sarcina căruia cad relaţiile externe ale României. Nu-s scutiţi de vinovăţii nici miniştrii de Externe ai perioadei respective. Dar şi aceşti diplomaţi făcuţi, nu născuţi au fost şi sunt numiţi de acelaşi Zeus. Iar cu China nu aveam cum să dezvoltăm relaţii bune dacă, până anul trecut, România nici n-a avut ambasador la Beijing. Iar în capitala Chinei s-a dus o delegaţie guvernamentală, în frunte cu nepriceputul prim ministru Emil Boc, câţiva miniştri şi vreo 50-60 de oameni de afaceri. Misiune din care România s-a ales cu contracte Zero! La acea vreme, preşedintele Traian Băsescu îi critica atât pe ruşi, cât şi pe chinezi ori de câte ori vorbea gura fără el. Lătra la Lună, cum s-ar zice. Făcându-le jocul americanilor şi neurmărind interesul naţional. Investiţiile şi infrastructura, crearea de noi locuri de muncă au lipsit şi lipsesc în continuare de pe agenda guvernelor portocalii. Sănătatea, educaţia, asigurarea unui trai decent – scrisă în Constituţia ce-l deranjează tot timpul pe Zeus sunt subfinanţate. Un institut condus tot de portocalii – INS, adică Institutul Naţional de Statistică – fu nevoit să recunoască faptul cumplit că deficitul comercial a crescut – în primele două luni ale anului 2012 – cu aproape 60%. Înregistrând o scădere faţă de prevederile prostului Buget pe 2012 cu 4,211 miliarde lei, adică 970,2 milioane euro. Într-un an când recesiunea economică nu-i recunoscută oficial, iar datoriile externe ale României însumează, cu dobânzi cu tot şi cu ratele la UE, peste 16 miliarde de euro. Încercările frauduloase de echilibrare a Bugetului prin vânzările-înstrăinările de bogăţii încă nevândute şi ale unor părţi din sistemul energetic naţional ne dau fiori. Numai prin gura liderilor PDL şi în ochii mincinoşi ai portocaliilor ahtiaţi după rămânerea la putere se mai poate vorbi de guvernare bună.
P.S. Scriam, ieri, de pomenile şi parastasele electorale marca MeReU. Din Brădiceni, m-a sunat poetul şi publicistul Ion Căpruciu. De ce nu-s acolo?, mă-ntreba. La ce? De Florii, Sfântul Florin (Pavel), primarul comunei Peştişani, a dat de pomană. Pe banii Primăriei, bineînţeles. Nu doar mici şi bere, ci s-au preparat şi două oi la ceaun. N-a lipsit nici un om de afaceri care-a executat comanda termopanelor bănoase la Căminul Cultural cârpit recent. Doar urmează alegerile locale, iar C. Dodo Lătăreţu a cântat şi i-a încântat pe votanţii brădiceneni, că de ani buni primeşte bani degeaba ca director fără obiectul muncii. Îi lipsea Căminul Cultural
Ion Predoşanu