Nu încape îndoială asupra faptului că după ce s-a întâlnit cu partidul său de suflet, Traian Băsescu şi-a schimbat calitatea de preşedinte jucător în aceea de preşedinte arbitru al jocului politic.
De data aceasta, şeful statului a lăsat să se înţeleagă că nu este de acord cu sacrificarea a 9 mil. de români pentru o clientelă politică insignifiantă. Băsescu le-a dovedit parlamentarilor că n-a investit degeaba în toate sistemele de securitate. Ba mai mult, arătând că ştie totul despre ei, Băsescu le-a sugerat că mersul guvernării depinde de calitatea componenţilor ei, că nu este de acord cu sustragerile de bani şi cu complicitatea solidară dintre parlamentari şi membrii guvernului. Traian Băsescu a anticipat neînţelegerile din opoziţie şi le-a trasat sarcini de serviciu distincte tuturor parlamentarilor prezenţi la întâlnirea de la Snagov care nu sunt nimic altceva decât nişte victime muribunde pe câmpul de luptă manageriat de la Cotroceni. Antonescu şi Ponta au făcut pasul înapoi dovedind că n-au mijloace să obţină căderea guvernului. În fond, cei care suferă sunt votanţii actualilor aleşi pentru că deşi au contribuit la câştigarea alegerilor, ei s-au ales şi cu oprobiul celor care n-au susţinut puterea portocalie, dar şi cu suferinţe egale. Astfel, Traian Băsescu demonstrează cum poate fi socotit preşedintele tuturor românilor. Ultima redută este Curtea Constituţională care s-a colorat şi ea în portocaliu, deşi judecătorii de aici sunt bătrâni şi ar putea ţine cu mare încăpăţânare la vechile lor păreri şi chiar ar putea fi şi miloşi în legătură cu vorbitul asupra tăierilor de pensii şi salarii. Din păcate, actul de justiţie nu permite mila, dar permite încălcarea legilor dreptăţii morale. Aşa că legea făcută de Parlament şi asumată de putere nu este decât o plasă a euforiei electorale în care votul celor cu tulburări de comportament, al amnezicilor, ale debililor psihici, ale săracilor şantajabili, este egal în forţă cu al intelectualilor sau chiar al apsecialiştilor în politică. Nu vor exista oprelişti până la toamnă, iar efectele adoptării acestor legi vor dăuna ţării mai mult decât un război. Desigur, dacă la Curtea Constituţională posturile s-ar fi ocupat prin concurs, acolo am fi avut o nouă generaţie de judecători care nu ar fi acceptat legea ca pedeapsă comună a celor neajutoraţi, n-ar fi tolerat abuzul preşedintelui în complicitate cu Mircea Geoană, care s-au grăbit să împrumute naţiunea pentru o perioadă precompetiţională în fiecare dintre cei doi au socotit că puteau fi victorioşi. Aici s-a pierdut şi pariul cu viitorul şi pariul cu legalitatea şi pariul cu morala, rămânând doar parul constituţional, folosit de cine l-a pregătit şi l-a încredinţat nu unor judecători cu adevărat inamovibili, ci unora care sunt responsabili de mutările politice de pe tabla de şah a naţiunii.
De aceea, ceea ce se întâmplă acum ca şi suferinţă comună a naţiunii trebuie să fie o lecţie pentru fiecare cetăţean care ar trebui să nu mai îngăduie ocuparea puterii de către cei care şi-o doresc cu tot dinadinsul şi care după aceea nu ştiu ce să facă cu ea, utilizând-o chiar împotriva celor de la care au obţinut-o. Este ultima lecţie de civism a unui popor care a fost întotdeauna nesigur în relaţiile cu cei care au încercat de aproape 160 de ani încoace să-l aducă în rândul naţiunilor civilizate şi mă refer clar la Franţa şi Germania.
Constantin BUNILĂ
