Păcălit de vânzători ambulanți de struguri

2345

Polițiști din cadrul Secției Poliţie Rurală 5 Rovinari au fost sesizaţi prin apelul 112, de un bărbat de 60 de ani, din comuna Bâlteni, cu privire la faptul că ar fi cumpărat struguri, de la vânzători ambulanți  necunoscuți, din județul Vrancea, iar ulterior, în urma recântăririi la domiciliu, a constatat că a fost înșelat cu cantitatea de 180 kg. În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.,,În urma cercetărilor efectuate de polițiști, pe D.N. 67 D Peștișani, a fost identificată autoutilitara în cauză în care se aflau doi bărbați de 27 și 46 de ani, ambii din comuna Slobozia Bradului, județul Vrancea, care vindeau ambulant struguri, fiind bănuiți că l-ar fi înșelat pe bărbatul de 60 de ani, încasând cu aproximativ 360 de lei mai mult, pentru cantitatea pe care o primise acesta.De asemenea, în continuarea cercetărilor conducătorului auto i s-a documentat activitatea contravențională pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, fiind sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 500 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus confiscarea cantității de 1.251 kg de struguri, în valoare de 2.500 de lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Miruna Prejbeanu.
A.C.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here