A fost odată, ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti… Întâmplarea s-a petrecut demult, demult, însă ecourile ei au ajuns până în ziua de azi… A fost odată, într-un sat pierdut la poale de pădure, un băietan. În timp ce toți ceilalți își trăiau viața, zi după zi, fără a se întreba ,,de ce?” sau ,,pentru ce?,” băietanul nostru, căruia tare-i plăcea să citească, găsise într-una din cărți, un cuvânt a cărui semnificație ar fi dorit să o înțeleagă pe viu: ,,fericire”… Și, de la o vreme, îl tot muncea un gând: Unde se află și cum arată fericirea? Pentru că, oricât se chinuii, nu reuși a găsi răspuns, se hotări să ceară ajutor. Cel dintâi la care-l purtă gândul era unul dintre cei de-o seamă cu el, și cunoscut în sat, ca băiat vesel, isteț și harnic… ,,El sigur trebuie să știe, și îmi va spune și mie…” Așa că, băietanul nostru, se înființă dis-de-dimineață, la casa aceluia. Nevăzând nicio mișcare, se puse pe strigat: ,,Gheorghe !” Câinii începură să latre, și atrasă de larmă, ieși vecina… ,,Nu-i acas’ Gheorghe, îi dus la câmp” îl lămuri ea binevoitoare, cât ce află despre ce era vorba… Băietanul își luă drumul în picioare și ajunse la ogor. Dădu binețe tuturor, și, după câteva minute, puse întrebarea. Gheorghe se șterse cu mâneca de la cămașă de sudoarea care-i șiroia pe față, neînțelegând din prima… apoi, pricepând, se încruntă și se burzului: ,,Păi, după cum văz eu, tu alta n-ai decât să întrebi, tocmai acum când e foc cu seceratul? Se vede ca n-ai de lucru, că nu ți-ar trece prin cap decât cum să isprăvești munca!” Și zicând acestea, se apucă, cu râvnă, să secere înainte… Băietanul nostru, nu se supără. Le ură spor în toate, și se înturnă acasă. Dar, nu avu liniște defel. La sfârșit de săptămână, se duse la bunica sa, la clacă. Găsi acolo fetele și femeile satului; unele lucrau, altele se prinseseră la vorbă și râdeau. ,,Văd că râdeți și sunteți vesele, desigur sunteți fericite?” începu băietanul, cu speranță… Femeile râseră mai tare, și una mai glumeață îi răspunse: ,,eu zic, să nu mai vorbești doar de dragul vorbei, și să te socotești fericit că te lăsăm să stai gură-căscată și să asculți ceea ce avem noi de vorbit… în loc să te punem la tors…”
În hohotele de râs care urmară, băietanul ieși spășit, în tindă, unde fu mustrat și de bunica sa, că taie frunză câinilor, în loc să se apuce de lucru serios … În dimineața zilei de duminică, după slujbă, își lăsă părinții să o ia înainte, pretextând că trebuie să treacă pe la unul dintre prieteni. O porni agale pe uliță, simțind nevoia să rămână singur cu gândurile sale… La poarta casei, adăsta Ion al lui Alecu care își pierduse un picior la pădure: ,,Omul acesta sigur nu-i fericit, deci nu are rost să îl întreb”, se gândi… Începeau să-l depășească tot mai mulți oameni, în drumul lor către casă. Câțiva povesteau și râdeau, însă cei mai mulți, mergeau tăcuți, grăbind să se vadă ajunși… niciunul dintre aceștia nu părea dispus a înnoda firul vorbei… Nu avu curaj să încerce, de teamă ca l-ar fi luat iar în râs… Și cum mergea așa, cu gândurile împrăștiate, aproape se lovi de nea Vasile, om care trecuse prin multe și știa și mai multe… Nea Vasile îl ispiti la vorbă, și, prinzând nițel curaj, băietanul îi povesti ceea ce pătimise și într-un sfârșit îl întrebă: ,,Nea Vasile, mata, trebuie să știi, cum e cu fericirea?!” ,,Tu cum crezi că este?” îl provocă, cu un zâmbet ghiduș în ochi, nea Vasile. Văzându-l încurcat și neînstare de a da un răspuns, nea Vasile glăsui: ,,Vezi tu Ioane, a fi fericit înseamnă a fi pe deplin mulțumit sufletește; motive de fericire sunt pretutindeni, însă, noi, deseori nu știm unde să privim. Prietenul tău care secera grâul nu a avut timpul sa vadă cât e de fericit cu o recoltă bogată și destule bucate pentru a trece iarna… femeile din casa bunicii, s-au bucurat fără a ști că a râde și a lucra în tihnă, tot fericire înseamnă… Chiar și Ion al lui Alecu poate spune că e fericit; cu toate că a pierdut un picior, el încă poate împleti coșuri și vedea cum cresc cei trei copii frumoși și cuminți pe care-i are… Sătenii care te-au depășit, vorbind, sau tăcând cu gândurile aproape, au avut mulțumirea unei dimineți liniștite de duminică, chiar fără a prinde de veste… Tu însuți ești fericit găsind bucurie în cititul unei cărți… și având timpul și vârsta de partea ta, pentru a pune întrebări și a afla răspunsuri… iar eu, sunt mulțumit că am putut să îți fiu de folos.”
Ține minte: Pentru fiecare om, fericirea îmbracă alte straie… Cu toate acestea – să poți munci, să te bucuri de roadele muncii tale, să visezi, să reușești a-ți transforma visul în realitate, să fii sănătos și mulțumit cu viața ta și cu tot ceea ce te înconjoară, sunt tot atâtea motive să te simți cu adevărat fericit!
…..
Nea Vasile zâmbi viitorului cu ochii la băietan… înainte ca portița să se închidă, încet, după el; Ion, o porni spre casă, cu ochii scânteietori… Soarele își aruncă razele peste încă o lecție de viață – cea a zilei de azi !
Doina Pînișoară Dafincescu
